S-a redescoperit un sit unic al dinozaurilor în regiunea Transilvaniei

O echipă internaţională condusă de paleontologul ungar Gabor Botfalvai a redescoperit un sit unic al dinozaurilor în regiunea Transilvaniei, după cum a anunțat Muzeul Naţional de Istorie al Ungariei.

Potrivit MTI, Fragmente de oase fosilizate descoperite în partea de vest a Bazinului Haţeg oferă o reprezentare unică a perioadei cretacice târzii care a precedat extincţia bruscă în masă a dinozaurilor, potrivit muzeului ungar.

Situl a fost cartografiat prima dată imediat înaintea Primului Război Mondial de către geologul ungar Ottokar Kadic, care a adunat o colecţie foarte bogată de fosile de dinozauri şi alte reptile, inclusiv Magyarosaurus dacus, prima specie de dinozaur pentru care se face referire la teritoriul ungar.

Recent a fost găsită harta

După război, în urma Tratatului de pace de la Trianon, zona a fost cedată României şi lucrările de explorare au fost sistate, fiind pierdute chiar şi puţinele informaţii despre locaţia exactă a sitului, menţionează muzeul ungar.

Recent a fost găsită harta folosită la acea vreme de Ottokar Kadic, ceea ce a permis echipei de cercetători să identifice exact situl. Acolo această echipă a petrecut mai multe săptămâni, colectând peste o sută de fosile de vertebrate, inclusiv coloana vertebrală întreagă a unui dinozaur sauropod şi fragmente de oase de crocodili şi broaşte ţestoase.

O descriere detaliată a descoperirilor a fost publicată în revista Cretaceous Research, potrivit Agerpres.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Locul din România unde va fi amplasată cea mai mare fabrică de pavaje din sud-estul Europei

Locul din România unde va fi amplasată cea mai mare fabrică...

Investiția majoră care urmează să transforme peisajul industrial din apropierea Bucureștiului va fi amplasată la Bolintin Vale. Aici se construiește o nouă fabrică de...
Mierea importată din afara UE, la control

Mierea importată din afara UE, la control

Analizele pentru mierea importată din afara UE ar urma să fie efectuate în cadrul unui laborator de referinţă la nivel naţional. Aceasta este concluzia...