SAFE, seiful de 16,6 miliarde: ce s-a semnat până acum

Publicat: 18 iul. 2026, 07:35, de Radu Caranfil, în Apărare , ? cititori
SAFE, seiful de 16,6 miliarde: ce s-a semnat până acum

Accesul la cele 16,6 miliarde de euro din SAFE a încăierat politica românească. Controlul uriașelor contracte de apărare a fost și una dintre mizele nedeclarate ale moțiunii de cenzură care a doborât Guvernul Bolojan: oficial, se disputa guvernarea; în culise, și cheia seifului.

România a semnat deja contracte militare de 7,5 miliarde de euro prin SAFE, marele program european de reînarmare. Primul radar capabil să detecteze dronele care zboară la joasă altitudine va ajunge peste 11 luni. Elicopterele vin mai târziu. Scandalurile au sosit, firește, înaintea tuturor.

Ce este SAFE și cât ne costă

SAFE – Security Action for Europe – este mecanismul prin care Uniunea Europeană împrumută statele membre pentru achiziții comune de apărare.

Nu sunt bani gratuiți.

Sunt credite avantajoase, cu zece ani de grație și rambursare întinsă pe 40 de ani, la dobânzi estimate la jumătatea celor pe care România le-ar plăti împrumutându-se singură.

Din fondul european de 150 de miliarde de euro, România a primit acces la 16,6 miliarde – a doua alocare după Polonia.

Pentru contractele militare sunt prevăzute 8,33 miliarde de euro, dintre care 7,5 miliarde fuseseră deja parafate la 17 iulie. Reuters

Radarul vine în 11 luni

Ultimele acorduri privesc 12 elicoptere Airbus H225M Caracal și 12 radare Thales Ground Master 200.

Primul radar anti-dronă va fi livrat în luna a unsprezecea, față de termenul inițial de aproximativ 18 luni.

Elicopterele vor începe să vină din luna 38 și ar urma să implice platforma IAR Ghimbav.

Pe listă mai sunt mașini de luptă ale infanteriei, muniție de 35 mm, sisteme antiaeriene Skynex și Skyranger, nave, rachete IRIS-T și NSM, centre de comandă și un proiect de 200 de milioane de euro pentru drone dezvoltate împreună cu Ucraina.

Armata cere, corect, controlul codului-sursă: n-ar avea niciun haz să cumpărăm suveranitate militară cu software-ul ținut în sertarul altuia.

Promisiunea celor 50%

Guvernul susține că, în medie, aproximativ jumătate din valoarea programelor ar urma să se întoarcă în producția din România.

Deocamdată, aceasta este o promisiune contractuală, nu un rezultat.

În cazul elicopterelor, localizarea este estimată la numai 10–15%.

La Thales situația pare mai bună: compania produce deja echipamente aici și folosește sute de ingineri români.

Testul adevărat va fi însă transferul tehnologic, nu numărul festivităților cu foarfeca de panglică.

Elefantul german din încăpere

Rheinmetall va încasa aproximativ 5,69 miliarde de euro pentru șapte proiecte – o concentrare enormă într-un singur grup.

Compania ar urma să producă pulberi, vehicule blindate și sisteme antiaeriene, dar și să preia problema Șantierului Naval Mangalia.

Guvernul a legat contractele navale de această preluare, amenințând cu blocarea certificatului de cooperare industrială și, implicit, a plăților.

Este o pârghie inteligentă. Dar dimensiunea contractelor cere transparență chirurgicală.

Cine voia cheia seifului

În jurul celor 16,6 miliarde era inevitabil să înceapă lupta politică.

Guvernul Bolojan a adoptat OUG 38/2026 în zilele prăbușirii sale prin moțiune de cenzură.

Sorin Grindeanu a sesizat CCR, acuzând Executivul că și-a depășit atribuțiile și s-a substituit Parlamentului.

Curtea a împins judecata până pe 23 septembrie.

Întrebarea constituțională este legitimă.

Dar sub ea se vede întrebarea politică:

cine semnează, cine controlează și cine împarte contractele?

Nu există încă dovezi publice că un partid a urmărit să-și hrănească „abonații”.

Există însă cronologia unei încăierări pentru robinetul celui mai mare program militar din istoria recentă.

În 11 luni vine radarul.

Până atunci ar trebui să vedem și cine păzește banii de sub el. Sau de deasupra? Știm noi, oare, unde trebuie privit când e vorba de banii de radar?