Sagrada Familia: Turlele celor patru evangheliști finalizate și pentru prima dată luminate

Publicat: 18 nov. 2023, 20:00, de Magda Marincovici, în Culte , ? cititori
Sagrada Familia: Turlele celor patru evangheliști finalizate și pentru prima dată luminate

În premieră,  la bazilica Sagrada Familia din Barcelona, cele patru turle  ale evahgeliștilor  au fost finalizate și au fost luminate.

Pentru a marca evenimentul, arhiepiscopul de Barcelona, Juan Jose Omelia, a binecuvântat aceste structuri, situate în partea centrală a bazilicii. Două dintre cele patru turle, cu o înălțime de 135 de metri, dedicate evangheliștilor Matei și Ioan, au fost finalizate în  luna septembrie, odată cu instalarea imenselor figuri albe, sub forma unor busturi și, respectiv, de vultur , care le încoronează.  Anul trecut, au fost terminate turlele dedicate evangheliștilor Luca și Matei, reprezentate, simbolic, printr-un bou și, respectiv, un leu.

În 2021,  s-au încheiat lucrările  și la turla  Fecioarei Maria, care are o înălțime de 138 de metri. Dar cea mai înaltă structură a capodoperei este Turla lui Isus, înaltă de 172,5 metri, concepută de Gaudi ca fiind punctul culminant al bazilicii Sagrada Familia. Dar și așa turla este sub înălțimea dealului Montjuic din preajma Barcelonei, deoarece Gaudi avea credința că bazilica lui nu trebuie să depășească lucrarea lui Dumnezeu.  

Pandemia

Comitetul de construcție a monumentului anunțase inițial pentru 2026 încheierea completă a lucrărilor, când se împlinesc o sută de ani de la moartea  celebrului arhitect Gaudi. Dar pandemia  a încetinit mult ritmul lucrărilor. 

Dacă nu aveam problema majoră a pandemiei, Sagrada Familia ar fi fost termiantă în maximum zece ani, a declarat președintele consiliului de administrație Esteve Camps, pentru publicația La Vanguardia (sursa foto).

Prima piatră

Celebra catedrală a fost  concepută de arhitectul catalan Antonio  Gaudi, care și-a consacrat peste 40 de ani acestui proiect.  Prima piatră a acestui monument a fost pusă în urmă cu 141 de ani.

După moartea lui Antonio Gaudi, în 1926, lucrările au fost coordonate până în 1936 de Domenech Sugranyes, când au fost întrerupte din cauza izbucnirii Războiului civil spaniol. În proiectul lui Gaudi, catedrala are 18 turle de diferite înălțimi: cea mai înaltă este  dedicată lui Isus Cristos, urmată de cea a Fecioarei Maria, de cele patru ale evangheliștilor și de cele 12 ale apostolilor.  Bazilica are trei fațade. La est, fațada Nașterii sau fațada Vieții, a Bucuriei, a Crăciunului. La vest, Fațada Patimii, care înfățișează calea Crucii până la jertifirea Mântuitorului. Și la sud,  Fațada Gloriei, principală , cu sculpturi ce redau originea și devenirea omului.

Bazilica Sagrada Familia, situată în centrul Barcelonei, este vizitată anual de milioane de turiști, care contribuie la susținerea costurilor legate de finalizarea acestui imens proiect.

În 2010, papa Benedict al XVI-lea a sfințit  altarul catedralei Sagrada Familia, devenind astfel bazilică.