Care e salariul pe care îl încasa Roxana Ciuhulescu de la Ministerul Sportului, înainte să ajungă la Survivor România

Publicat: 23 ian. 2022, 18:30, de Puterea.ro, în LIFESTYLE , ? cititori
Care e salariul pe care îl încasa Roxana Ciuhulescu de la Ministerul Sportului, înainte să ajungă la Survivor România

Roxana Ciuhulescu este în prezent concurentă la Survivor 2022, în echipa Faimoșilor. Deși o știe toată lumea de la ProMotor, mulți nu știu că vedeta a lucrat la Ministerul Sportului, înainte să plece în Republica Dominicană.

Potrivit Gsp.ro, vedeta și-a suspendat contractul la Ministerul Sportului, iar la revenirea în țară ea s-ar putea întoarce la serviciu. Practic, Roxana Ciuhulescu a intrat într-un concediu fără plată pentru participarea la Survivor România. De la Ministerul Sportului, Roxana Ciuhulescu avea un salariu lunar de 4.200 de lei, aproximativ 860 de euro. În emisiunea de la Pro TV, vedeta câștigă 4.000 de euro pe săptămână, fiind vorba despre aproximativ 16.000 de euro pe lună, iar acești bani se adună pe măsură ce vedeta rămâne în concurs.

Roxana Ciuhulescu s-a antrenat intens și speră, așa cum se întâmplă cu siguranță și cu restul concurenților, că va câștiga premiul de 100.000 de euro. Până la marea finală însă, Roxana primește și ea un onorariu frumușel pentru aparițiile ei la Survivor România, scrie sursa citată mai sus.