Salvată pe muchie de cuțit: Din ce cauză putea muri actrița Sandra Bullock

Publicat: 03 dec. 2021, 05:00, de Eliza Popa, în LIFESTYLE , ? cititori
Salvată pe muchie de cuțit: Din ce cauză putea muri actrița Sandra Bullock

Actrița americană Sandra Bullock a relatat în timpul unui interviu acordat săptămâna aceasta că situațiile stresante de care s-a lovit în mod repetat și-au pus amprenta asupra corpului ei și au făcut-o să creadă că va muri.

Potrivit Insider, actrița a apărut în ultimul episod al podcastului „Red Table Talk” găzduit de Jada Pinkett Smith, soția actorului american Will Smith, difuzat miercuri pe Facebook Watch. Actrița a declarat că „nu a mai fost aceeași” după incidentul care a traumatizat-o și că a suferit de „anxietate extremă”.

După ce am terminat terapia mi-am dat seama că adesea m-am înconjurat de persoane și situații care nu erau sigure și că m-am pus singură în poziția respectivă”, a spus Sandra Bullock. „Vanitatea m-a ajutat să scap. Mă uitam la corpul meu și mă gândeam ‘o să cedeze’. Nu răspundea bine la ce se întâmpla”, a relatat actrița, adăugând că a fost afectată de mai multe situații stresante care s-au succedat rapid.