Sâmbăta Sfântă: Vigilia Pascală în Bazilica Sfântul Petru și în toate bisericile catolice din lume

Publicat: 16 apr. 2022, 12:30, de Magda Marincovici, în ACTUALITATE , ? cititori
Sâmbăta Sfântă: Vigilia Pascală în Bazilica Sfântul Petru și în toate bisericile catolice din lume

Papa Francisc  prezidează, azi, de la ora 19:30,  în bazilica Sfântul Petru, solemna Vigilie Pascală a Învierii Domnului. Riturile cuprind liturgia Luminii și binecuvântarea focului nou, liturgia Cuvântului, liturgia Botezului și liturgia Euharistică.

iturgia cuvântului, cu  lecturi din Vechiul Testament, care retrăiesc principalele evenimente din istoria mântuirii, de la creația lumii, prin eliberarea poporului Israel din robia egipteană, până la promisiunea noului legământ.

După lectura Epistolei, care proclamă o viață nouă în Cristos cel Înviat, urmează Evanghelia, care relatează apariția îngerilor femeilor evlavioase în dimineața Paștelui. Urmează Liturgia baptismală, în timpul căreia toți credincioșii își reînnoiesc făgăduințele de la botez. Liturgia euharistică celebrează victoria lui Cristos asupra morții și prezența sa continuă în mijlocul credincioșilor săi prin semnul pâinii și vinului.

Vigilia Pascală este o liturghie semnificativă, deoarece rezumă, prin darul cuvântului lui Dumnezeu și diferitele semne liturgice, precum apa și focul, diferitele momente din istoria mântuirii și relația dintre Dumnezeu și om. Vestirea solemnă a Învierii și intonarea imnului Gloria, care a fost suspendat în timpul Postului Mare, deschide inimile credincioșilor spre bucuria întâlnirii cu Cristos. Intonarea imnului Aleluia, care răsună în biserici, este un imn de bucurie și tresăltare care îi va însoți pe credincioși pe toată perioada Timpului Pascal.

Duminica Paștelui este sărbătoarea învierii lui Cristos și este punctul culminant al Octavei Paștelui, dedicată victoriei lui Isus Cristos asupra morții.

”Dă lumină dăruindu-se pe sine”

La această Liturgie, intonăm imnul Gloria și Aleluia și suntem luminați de lumina Pascală.

Papa emerit Benedict al XVI-lea în ultima sa omilie pascală din anul 2012: „În Vigilia Pascală, noaptea noii creaţii, Biserica prezintă misterul luminii cu un simbol cu totul particular şi foarte umil: cu lumânarea pascală. Aceasta este o lumină care trăieşte în virtutea sacrificiului. Lumânarea luminează consumându-se pe sine însăşi. Dă lumină dăruindu-se pe sine. Astfel reprezintă într-un fel minunat misterul pascal al lui Cristos, care se dăruieşte pe sine şi astfel dăruieşte marea lumină […]. Marele imn Exultet, pe care diaconul îl cântă la începutul Liturghiei pascale, ne face să remarcăm într-un fel foarte blând un alt lucru. Readuce în memorie că acest produs, lumânarea pascală, se datorează în primul rând lucrării albinelor. Astfel, intră în joc o întreagă creaţie. În lumânare, creaţia devine purtătoare de lumină. După gândirea Părinţilor, este însă implicit şi o referire la Biserică. Cooperarea comunităţii vii a credincioşilor în Biserică este aproape ca lucrarea albinelor. Construieşte comunitatea luminii. Putem astfel să vedem în lumânare şi o trimitere la noi înşine şi la comuniunea noastră în comunitatea Bisericii, care există pentru ca lumina lui Cristos să poată ilumina

”Răstigniți și răstignite” în Ucraina

Papa Francisc a repetat în Postul Paștelui rugămintea fierbinte de a înceta ”răstignirea” creației lui Dumnezeu.  Pentru că lângă noi sunt atâția ”răstigniți și răstignite”. Au murit copii, și părinți, și bunici în bombardamente, și în atacuri barbare. Răstigniți sunt și refugiații aflați în căutarea unei căi spre pace, care și-au abandonat rostul vieții din cauza acest război.

”Cum vor putea cânta frații noștri bucuria Învierii? Cum vor primi cuvintele Celui Înviat „pace vouă”, când tocmai pacea lipsește? Cum vor răsuna cuvintele Evangheliei: „Fericiți făcătorii de pace, pentru că se vor chema fiii lui Dumnezeu”?

Suveranul Pontif invită la rugăciune, la înțelepciune și la  ascultarea mesajului lui Dumezeu: dați timpului pace!