Sâmbătă spre duminică se dă ora înainte! Ce presupune acest lucru

Publicat: 27 mart. 2021, 05:00, de Eliza Popa, în ACTUALITATE , ? cititori
Sâmbătă spre duminică se dă ora înainte! Ce presupune acest lucru

Vom schimba ora în ultima duminică din luna martie a anului 2021, adică în noaptea de 27 spre 28 martie 2021. Astfel, în noaptea de sâmbătă spre duminică, ora 3 devine ora 4.

Anul 2021 ar putea fi ultimul an în care se mai schimbă ora. Cu doar o zi înainte de trecerea la ora de vară, mai mulţi deputaţi din comisia pentru transporturi şi turism (TRAN) a Parlamentului European cer ţărilor membre ale UE să acţioneze mai rapid conform dorinţelor cetăţenilor, renunţând la schimbarea orei de două ori pe an.

Parlamentul European a votat încă din martie 2019 pentru încetarea schimbării orei în fiecare primăvară şi toamnă, reaminteşte un comunicat al TRAN. Consiliul Uniunii nu a ajuns însă la o poziţie comună nici după doi ani de la momentul respectiv.

Cu ocazia trecerii la ora de vară 2021, ceasurile se vor da cu o oră înainte, astfel că ora 3 va deveni ora 4 în noaptea de 27 spre 28 martie 2021. De aici și expresia „vom dormi mai puțin”. De asemenea, ziua de 28 martie 2021 va fi cea mai scurtă zi din an, având din punct de vedere teoretic doar 23 de ore.

Cum vom sta cu psihicul

Trecerea la ora de vară are, de cele mai multe ori, repercusiuni asupra psihicului și sănătății populației, care are nevoie de o anumită perioadă de acomodare. Sunt persoane care se confruntă cu stări de stres, anxietate sau chiar depresii din cauza acestei schimbări, deoarece nu se pot adapta atât de repede la noua oră.

Schimbarea poate veni cu stări de nervozitate și oboseală, deoarece acest proces de adaptare se manifestă diferit de la o persoană la alta, potrivit specialiștilor.

Schimbarea orei poate perturba ceasul biologic și, odată cu el, pot surveni și dereglări hormonale, mai ales în ceea ce privește melatonina, hormonul responsabil tocmai cu reglarea ceasului biologic al organismului.

Cine e vinovat de schimbarea orei

Primul care a sugerat ideea de schimbare a orei a fost Benjamin Franklin, în anul 1784, odată cu publicarea unui eseu satiric numit „An Economical Project”. În eseu, acesta a înaintat câteva idei pentru economisirea uleiului folosit la lămpile de iluminat.

Una din metode era introducerea unei perioade de timp în timpul verii.

În anul 1895, ideea de a schimba ora a fost propusă și de entomologul neo-zeelandez George Vernon Hudson. Acesta sugerase întro lucrare ca ceasurile să fie date cu două ore înainte în octombrie şi cu două înapoi în martie.

Germania a aplicat pentru prima oară schimbarea orei, în anul 1916, cu scopul de a economisi resurse în timpul Primului Război Mondial. Ideea a fost preluată și de alte țări, printre care Marea Britanie și SUA, însă după terminarea războiului, s-a renunțat la ora de vară.

Schimbarea orei a fost reluată apoi în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Cum „stă” România

România a aderat la ora de vară pentru prima dată în anul 1932. Între anii 1943-1979 practica schimbării orei a fost suspendată.

În anul 1997 România a intrat în rândul celorlalte țări europene care aderau la ora de vară în ultima duminică din luna martie, iar acest lucru este valabil și în prezent. La începutul lunii martie, în 2018, mai mulţi parlamentari români au dorit renunţarea la ora de vară.

Deputatul PMP (Partidul Mișcarea Populară), Marius Paşcan, a iniţiat un proiect legislativ prin care propune renunţarea la schimbarea orei, motivând că aceasta are efecte negative asupra sănătăţii populaţiei şi că perturbă transportul feroviar şi aerian.