Șapca lui Ceaușescu și teza de doctorat a Elenei, scoase la vânzare

Publicat: 10 mai 2023, 15:03, de Florentin Lucaniuc, în ACTUALITATE , ? cititori
Șapca lui Ceaușescu și teza de doctorat a Elenei, scoase la vânzare

O șapcă ce a aparținut lui Nicolae Ceaușescu și teza de doctorat a Elenei vor fi scoase la vânzare în cadrul unei licitații.

Mai mult de 30 de obiecte istorice ale familiei Ceauşescu sunt scoase la licitaţie săptămâna viitoare, pe 19 mai, într-un eveniment dedicat ultimului secol de istorie a României, cuprinzând antipozii evoluţiei noastre, monarhia şi comunismul, într-o Licitaţie de Artă şi Istorie.

De controversatul cuplu Nicolae şi Elena Ceauşescu, care a condus România timp de mai bine de 20 de ani, sunt legate numeroase piese care redeschid o fereastră – şi mai multe unghiuri de vedere – către un trecut din ce în ce mai puţin recent, încărcat de negură, dar şi supus, prin curgerea timpului, unei decantări de semnificaţii.

Articole vestimentare ce au aparţinut lui Nicolae Ceauşescu şi teza de doctorat semnată de Elena Ceauşescu, dar şi afişe sau fotografii semnate de cuplul dictatorial oferă perspective asupra vieţii lor private, puterii pe care o exercitau, asupra gândirii şi a modului acestora de operare.