Șapte ani de la tragedia din Colectiv. 64 de oameni au murit din cauza incompetenței autorităților

Parcă ieri a fost. Nici acum nu îmi să cred cum priveam la televizor sute de pompieri și de cadre medicale care încercau, cu disperare, să-i salveze pe tinerii care au luat foc, în noaptea de 30 octombrie 2015, în Clubul Colectiv. Au trecut șapte ani… Multe nu s-au schimbat. Încă mor oameni arși în spitale sau mistuiți nu de flăcări, ci de bacteriile intraspitalicești.

În seara de 30 octombrie 2015, câteva sute de tineri se aflau în clubul Colectiv din fosta fabrică Pionierul din Bucureşti, unde asistau la concertul trupei rock Goodbye to Gravity, care îşi lansa albumul „Mantras of War”. La ora 22.32, în timpul concertului, izbucneşte un incendiu din cauza unor artificii de pe scenă, iar focul se extinde rapid în câteva secunde.

În acea noapte, 27 de tineri şi-au pierdut viaţa, iar alţi 162 au fost răniţi şi transportaţi la unsprezece spitale din Bucureşti. În săptămânile care au urmat, 37 dintre supravieţuitori au murit în spitale. Bilanţul – 64 de morţi.

Slujbă de Liturghie la Biserica Sfântul Nicolae Broşteni pentru victimele de la Colectiv

Arhiepiscopia Bucureştilor va organiza, duminică 30 octombrie, la Biserica Sfântul Nicolae – Broşteni, o slujbă de pomenire în memoria victimelor incendiului din clubul Colectiv.

De la ora 8:30 se va oficia Sfânta Liturghie în Biserica parohiei Sfântul Nicolae – Broşteni, situată în apropierea fostului club. La 12,00 este programată slujba parastasului, care se va săvârşi în curtea bisericii, la monumentul edificat în memoria tinerilor de către Arhiepiscopia Bucureştilor, la iniţiativa Patriarhului Daniel, potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române . O altă slujbă va fi oficiată de un sobor format din zece preoţi, la ora 13:00, în faţa fostului club Colectiv, din incinta Pionierul.

Cine sunt victimele de la Colectiv

Cu acest prilej, va fi depusă o coroană de flori din partea Părintelui Patriarh Daniel în memoria celor pomeniţi. 64 de tineri au murit în urma tragediei de la clubul Colectiv Tragicul eveniment din seara de 30 octombrie 2015 de la clubul Colectiv din Bucureşti s-a petrecut în timp ce trupa Goodbye to Gravity susţinea concertul de lansare a unui nou album. Incendiul izbucnit în timpul concertului din cauza unor artificii s-a extins rapid. În noaptea tragediei din Colectiv s-au stins 27 de tineri: Alexandru Cătălin Simion,  Carmen Irina Opriţă, Anda Ioana Epure, Vlad Ţelea, Mihaela Vieru, Gabriel Matei, Nicoleta Baldovin, Petru Andrei Bucă, Andrei Ştefan Hamed, Radu Palada, Diana Elena Enache, Cătălina Ioniţă, Valentina Florea, Nelu Tilie, Maria Dorina Vulcu, Mihai Cătălin Alexandru, Adrian Rugină, Marius Ştefan Ruşitoru, Paul Alexandru Georgescu, George Claudiu Petre, Ioan Tripa, Monica Tănăsoiu, Laurenţiu Marian Vârlan, Constantin Marian Ignat, Ionuţ Valentin Fieraru, Simona Livia Stan, Maria Ion. Însă, în total, 64 de tineri au murit ca urmare a rănilor grave produse de flăcări și din cauza complicațiilor. În afara persoanelor care au decedat – unele pe loc, altele după o perioadă, din cauza infecțiilor nosocomiale căpătate în spitale -, peste 160 de persoane au fost rănite. La concert participau circa 300 de persoane, iar anchetele ulterioare au stabilit că nu erau stabilite sau respectate norme de siguranță.

S-a lăsat cu pușcărie după Colectiv

Fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone, care, apoi a fost edil și la Sctorul 5, a fost condamnat definitiv, de Curtea de Apel Bucureşti la patru ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu tragedia din octombrie 2015 de la clubul Colectiv, în urma căreia au decedat 64 de persoane.

Iniţial, la instanţa de fond – Tribunalul Bucureşti – Piedone primise 8 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, însă judecătorii de la CAB au admis, joi, apelul primarului şi au decis scăderea pedepsei la 4 ani închisoare cu executare.

De menţionat că, în timpul procesului, judecătorii de la CAB au eliminat forma agravantă a infracţiunii de abuz în serviciu de care era acuzat Piedone.

Pedepse pentru ceilalți inculpați din dosarul Colectiv

Patronii clubului Colectiv au fost condamnaţi definitiv, joi, de judecătorii Curţii de Apel Bucureşti la pedepse cuprinse între 6 şi 11 ani şi 8 luni de închisoare.

* Paul Gancea – 6 ani şi 4 luni de închisoare;

* Costin Mincu – 8 ani de închisoare;

* Alin George Anastasescu – 11 ani şi 8 luni de închisoare;

În primă instanţă, cei trei fuseseră condamnaţi la 11 ani şi 8 luni de închisoare.

George Matei şi Antonina Radu, cei doi pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti care au verificat clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privinţa respectării normelor PSI, au fost condamnaţi definitiv, joi, de Curtea de Apel Bucureşti, la câte 8 ani şi 8 luni închisoare.

Pe lângă condamnare, cei doi pompieri nu mai vor avea dreptul de ocupa o funcţie în cadrul IGSU şi unităţile subordonate şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public pe o perioadă de 5 ani, după ce ies din închisoare.

 

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

dorinel-umbrarescu-antreprenor-bacau-autostrada-a-7

UMB dă în folosință tronsonul Buzău – Focșani în acest an...

Sub îndrumarea omului de afaceri Dorinel Umbrărescu, Grupul UMB se află în etapa finală a lucrărilor la tronsonul Buzău-Focșani al Autostrăzii A7, în lungime...
Sursa foto: Pixabay.com

Fii isteț! Vinde-ți casa fără să fii amendat!

În contextul unui mediu imobiliar în continuă schimbare, proprietarii de case se confruntă adesea cu dilema de a stabili prețul corect pentru vânzarea proprietății...