Sârba în bazine și ”Litoralul pentru toți”: România care nu se lasă
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/09/sarba-in-bazin-e1756824539624.jpg)
România are darul unic de a reinventa kitsch-ul. Zilnic. Cu orice ocazie. Când programul „Litoralul pentru toți” aduce turiști la preț redus pe malul mării, nu vei găsi doar șezlonguri pline, nici doar hamsii și bere caldă. Vei găsi ceva mai profund, mai „al nostru”: sârba în bazine.
Da, nu mai e de ajuns să dansăm la nunți, pe ulițe sau în parcare, cu boxele date la maxim. Acum sârba se mută în piscine. În clor. În apă termală. În balta turistică improvizată ca spațiu de „unitate națională”.
De ce „sârba în bazine” e România autentică
Fenomenul are o logică irezistibilă:
- Spațiul public devine scenă de carnaval – indiferent dacă e vorba de parcare, mall, aeroport sau bazin. Dacă există un spațiu liber și trei oameni în slip, hora se încinge.
- Tradiția e portabilă – nu contează că nu ai port popular, că stai în slip de Decathlon și că apa îți ajunge până la brâu. Suficient e să existe o boxă și un MC care să strige „Hai, România!”.
- Exhibiția e norma – nu dansăm ca să ne simțim bine, ci ca să arătăm că putem. „Uite, mă, ce frumos e la noi, dansăm și în piscină, nu doar pe scenă!”
Este, în fond, exact spiritul care definește românismul neaoș: să te arăți. Să te expui. Să transformi banalul în spectacol.
Antropologia ”bazinului național”
Un etnolog serios ar putea scrie tomuri despre „sârba în bazine”:
- Dansatorii sunt grupați circular, în apă până la piept, cu mișcări greoaie și valuri care se transmit până la marginea bazinului.
- Liderul e mereu același: un bărbat rotofei, cu lanț la gât, care dă tonul și își asumă rolul de „naș al horei”.
- Turistele participă mai mult de decor, strângându-se la mijloc, râzând compulsiv și filmând totul pentru Facebook.
- Copiii sunt folosiți drept mascote, ridicați pe umeri pentru efect maxim.
Astfel, bazinul devine nu doar un spațiu de agrement, ci un soi de piață satului în care apa ține loc de praf și iarbă.
Ce ne spune asta despre „Litoralul pentru toți”
Când statul lansează programe de genul „Litoralul pentru toți”, intenția declarată e să democratizeze vacanța. În realitate, efectul e acesta: un spectacol de folclor improvizat, în care turiștii compensează lipsa de infrastructură prin supradoză de voie bună.
Nu există aquapark de lux, dar există hora în apă. Nu există DJ sofisticat, dar există boxa cu manele mixate cu folclor. Nu există distincție, dar există strigătura colectivă.
„Litoralul pentru toți” devine astfel un festival permanent de neaoșism, unde fiecare hotel oferă nu doar cazare, ci și scena perfectă pentru un kitsch colectiv.
Să fim bine înțeleși:
Programul „Litoralul pentru toți” e, în esență, o idee bună. Democratizează accesul la mare, face ca și cei cu buzunarul mai subțire să prindă câteva zile de vacanță.
Problema apare atunci când spiritul turistic se transformă inevitabil în spectacol grotesc: bazinele devin ringuri de dans, iar apa se umple de ecouri de taraf, mirosuri de mici, țuică și usturoi.
În loc să fie un respiro civilizat, inițiativa se convertește, inevitabil, într-o paranghelie acvatică cu toate ingredientele folclorului nostru de consum rapid.
România, ca un bazin supraîncălzit
Sârba în bazine nu e doar un dans. E o imagine a țării: un bazin supraîncălzit, unde oamenii se învârt în cerc, cu fețe transpirate, convinși că participă la ceva „autentic”. În realitate, e doar un spectacol de autoiluzionare, o horă care nu duce nicăieri, dar care creează iluzia de comunitate.
Această imagine ar trebui pusă pe timbre, pe pliante turistice și, de ce nu, pe bancnote. E mai reprezentativă decât orice simbol oficial.
Sârba în bazine ca politică de stat
De la Cotroceni la bazine, România are aceeași problemă: confuzia dintre spectacol și realitate. Politicienii dansează în cerc cu promisiuni, oamenii dansează în cerc în apă. Unii fac reformă de vitrină, ceilalți fac horă de piscină.
„Sârba în bazine” nu e doar un fenomen turistic, e noul brand de țară: o amestecătură de tradiție vulgarizată, lipsă de context și exhibiție colectivă. Și poate că, în fond, nimic nu ne descrie mai bine decât această imagine: un popor care dansează cu ”mândrie” într-un bazin cu clor, convins că a găsit paradisul.