Șase polițiști de frontieră de la vama Borș, reținuți pentru mită. Cereau între 50 și 100 de euro de la șoferii de TIR

Șase polițiști de frontieră de la vama Borș au fost reținuți pentru luare de mită, fiind acuzați că pretindeau diferite sume de bani de la șoferii de camioane, pentru a le reduce timpul de așteptare în coloana care se forma pe Drumul European 60.

Acțiunea a început dimineață în punctul de trecere al frontierei Borș 1, din județul Bihor. Mascații au percheziționat gheretele politiștilor și sediul poliției de frontieră din Borș, timp în care traficul de aici a fost restricționat.

Șase politiști de frontieră au fost aduși la audieri, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor. Ei sunt acuzați de luare de mită, infracțiune pe care ar fi comis-o în ultimii 2 ani.

„Au pretins și primit sume de bani cuprinse între 50 și 100 de euro de la conducătorii camioanelor de transport marfă pentru a le facilita reducerea timpului de așteptare în coloana ce se forma pe Drumul European 60, sau pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu referitor la carantinarea unei persoane”, a declarat Gligor Sabău, prim-procuror adjunct Parchet Bihor, pentru Digi24.

Cei șase polițiști vor fi prezentați instanței cu propunerea de arestare preventivă.  

Mai multe articole...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole