Români arestați în SUA după jefuirea unui templu budist. Tactica prin care dădeau lovitura

Publicat: 07 mai 2021, 17:30, de Eliza Popa, în Internațional , ? cititori
Români arestați în SUA după jefuirea unui templu budist. Tactica prin care dădeau lovitura

Șase români – cinci femei și un bărbat – au fost arestați după ce au atacat și jefuit un templu budist din SUA. Românii au găsit o tactică ingenioasă prin care au reuşit să dea lovitura.

Tactica e metoda rugăciunilor, pe care au aplicat-o cu succes de zeci ori la temple din mai multe state. Cele patru românce, membre ale bandei, frecventau templele budiste şi cereau să fie binecuvântate. Odată intrate în temple, una se prefăcea că are nevoie de o toaletă şi distrăgea atenţia, timp în care celelalte românce furau banii şi bunurile găsite.

Pe 18 aprilie, metoda nu a funcţionat. Însă, echipa a revenit mai târziu, în formulă completă – 5 femei şi un bărbat. Au spart templul și au luat obiectele de valoare, însă o persoană se afla în interior și a anunțat poliția.

Toţi 6 au fost prinşi şi au fost reţinuţi sub acuzaţia de tâlhărie. Ulterior, au fost eliberaţi pe cauţiune, dar vor fi trimişi în judecată pe 7 iunie, potrivit Europa FM..