Scandal de corupție în armata ucraineană

Publicat: 23 dec. 2023, 08:15, de Vlad Stefan Orjan, în Internațional , ? cititori
Scandal de corupție în armata ucraineană

Un înalt responsabil din Ministerul Apărării al Ucrainei a fost arestat în urma acuzațiilor de deturnare a aproximativ 36 de milioane de euro destinate achiziționării de obuze de artilerie, au anunțat vineri autoritățile ucrainene. Această acțiune survine în contextul în care țara se confruntă cu o gravă lipsă de muniție, iar scandalurile de corupție au lovit în special armata și Ministerul Apărării, în ultimele luni.

Potrivit informațiilor furnizate de Parchet, înaltul funcționar, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, este acuzat că a coordonat un sistem de deturnare a fondurilor bugetare în timpul atribuirii contractelor publice pentru o sumă totală de 1,5 miliarde de grivne. Acțiunile sale au vizat achiziționarea de obuze de artilerie pentru armată la prețuri supraevaluate.

„Directorul unuia dintre principalele servicii ale Ministerului Apărării a fost plasat în arest„, a confirmat Parchetul, subliniind că perchezițiile la domiciliul acuzatului au dus la descoperirea unor documente care confirmă activitățile ilegale.

Armata nu este singura instituție afectată de corupție

Această arestare este doar unul dintre numeroasele scandaluri de corupție care au zguduit instituțiile ucrainene în ultimele luni, mai ales în cadrul armatei și al Ministerului Apărării. Anchetele sunt în desfășurare și vizează furnizarea de muniție și echipament militar de proastă calitate, achiziționarea la prețuri supraevaluate a produselor alimentare și uniformelor pentru soldați, precum și contracte în domeniul securității cibernetice.

Într-un efort de a eradica corupția din sistemul militar, președintele Volodimir Zelenski a demis în luna august toți responsabilii regionali însărcinați cu recrutarea militară. Această mișcare a fost menită să distrugă un sistem corupt care permitea recruților să scape de obligațiile militare.

Lupta împotriva corupției rămâne unul dintre criteriile esențiale pentru examinarea candidaturii Ucrainei în Uniunea Europeană. Țara a primit ajutoare occidentale de zeci de miliarde de euro de la începutul războiului, iar aceste dezvăluiri de corupție pot afecta serios procesul de integrare europeană.