Scandal de Ziua Națională. Nu Armata Română va defila pe 1 decembrie?

MApN a decis să invite 600 de militari străini din NATO, care să defileze în locul Armatei Române pe 1 decembrie! Dacă va fi așa, se întrevede un mare scandal chiar de Ziua Națională a României. 

Conducerea MApN a decis ca parada militară de 1 Decembrie să fie făcută, majoritar, cu soldați străini din NATO, pe motiv că aceasta ar reprezenta dovada aprofundării relațiilor țării noastre cu structura euroatlantică.

Astfel, militarii străini din țările NATO vor fi aduși în Capitală, unde vor fi cazați timp de șapte zile, în vederea pregătirii paradei NATO, pentru că nu mai poate fi vorba despre parada Armatei Române.

Nu Armata Română va defila pe 1 decembrie? Scandal de Ziua Națională

Ținând cont de statutul României de membru NATO și UE, alături de blocul de paradă vor participa și detașamente reprezentative ale armatelor unor state membre NATO și a Republicii Moldova. Participarea acestor detașamente reprezentative la parada militară națională reflectă aprofundarea relațiilor de cooperare dintre Armata României și armatele statelor invitate în cadrul unor activități bilaterale, exerciții comune de mare vizibilitate sau al  misiunilor internaționale la care au participat în teatrele de operații

Ministerul Apărării Naționale va asigura, în perioada 26.11.-02.12.2022, transportul, cazarea și hrănirea militarilor armatelor străine invitate”, se arată în nota de fundamentare a unui proiect de hotărâre de guvern emis de MApN.

Cheltuieli de Ziua Națională

Documentul sus menționat mai arată că este necesară aprobarea unor normative de cheltuieli pentru acțiuni de protocol pentru personalul forțelor armate străine participant la parada militară națională, întrucât aceste aspecte nu fac obiectul unor aranjamente tehnice, încheiate în baza unor memorandumuri sau acorduri.

Totodată, potrivit national.ro, MApN a cerut Guvernului aprobarea, în scopul participării la parada națională organizată în anul 2022, cu ocazia Zilei Naționale a României, invitarea în România de către MApN a unui număr de 600 de persoane, care vor face parte din detașamentele armatelor statelor membre NATO și partenere.

Cât va cheltui MapN pentru fiecare militar care nu e român!

Astfel, pentru fiecare militar străin, MApN va cheltui suma de 1.820 lei, în cele șapte zile preconizate, ceea ce înseamnă cheltuieli totale de peste un milion de lei. Pentru masă, fiecare militar străin va avea alocată o sumă de 105 lei pe zi, pentru cafea, apă minerală, sucuri și gustări – 20 lei pe zi, iar pentru cheltuieli în vederea vizitării obiectivelor turistice din municipiul București și efectuarea de fotografii oficiale, 135 de lei.

Personalul român însoțitor al detașamentelor armatelor statelor membre NATO și partenere va beneficia de 20 de lei pe zi pentru cafea, apă minerală, sucuri și gustări și 135 lei de persoană pentru vizitarea obiectivelor turistice din Capitală. Totodată, cazarea, asistența medicală de urgență și trasportul personalului străin se va asigura prin grija Ministerului Apărării Naționale, cu mijloace proprii.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Scrisoare deschisa catre Iulian Dumitrescu „Sa-mi dai înapoi cele 17 terenuri furate”

Scrisoare deschisă către Iulian Dumitrescu: „Să-mi dai înapoi cele 17 terenuri furate”

Baronul PNL de Prahova, Iulian Dumitrescu, aflat sub control judiciar pentru o mită de 3,2 milioane de euro, a primit ieri o scrisoare deschisă...

Între riscul real și cel electoral: Clotilde închide locurile de joacă...

Primăria Sectorului 1 din București se confruntă cu o situație fără precedent: închiderea locurilor de joacă începând cu 1 aprilie. Decizia drastică vine ca...