Scandal în fotbalul mare: 12 echipe de top lansează Super Liga. UEFA și FIFA le amenință cu sancțiuni fără precedent

12 dintre cele mai importante cluburi europene au anunțat că formează Super Liga Europeană (ESL) și au dat duminică seara o declarație oficială cu privire la planurile organizării unei noi competiții continentale. UEFA și FIFA, alături de federațiile de fotbal ale Angliei, Spaniei și Italiei, se opun categoric, conform unui comunicat comun al acestora.

Douăsprezece dintre cele mai importante cluburi de fotbal din Europa s-au reunit astăzi (duminică, n.r.) pentru a anunța că au fost de acord să înființeze o nouă competiție, ce se va juca la jumătatea săptămânii, Super League, guvernată de cluburile sale fondatoare” se spune în comunicatul oficial, citat de Mediafax.

Cluburile fondatoare sunt, conform anunțului, AC Milan, Arsenal FC, Atlético de Madrid, Chelsea FC, FC Barcelona, FC Internazionale Milano, Juventus FC, Liverpool FC, Manchester City, Manchester United, Real Madrid CF și Tottenham Hotspur.

Cum va fi organizată Super Liga Europeană

Competiția va alinia la start 20 de cluburi, din care 15 cluburi fondatoare permanente și alte 5 echipe care se vor califica anual în baza unui clasament realizat în funcție de realizările din sezonul anterior.

Competiția va începe în luna august, cele 20 de cluburi fiind împărțite în două grupe de zece, care vor juca în sistem campionat, meciuri acasă și în deplasare, primele trei clasate din fiecare grupă calificându-se automat în sferturile de finală.

Echipele care termină pe locurile 4 și 5 vor concura într-un play-off cu dublă manșă, pentru ultimele două poziții rămase în sferturile de finală.

În faza sferturilor și semifinalelor se va juca în sistem eliminatoriu, cu două manșe, tur și retur, urmând ca finala să se joace la sfârșitul lunii mai, într-o singură manșă, pe teren neutru.

Joel Glazer, coproprietarul lui Manchester United, a spus despre planurile Super League: „Prin aducerea în această competiție a celor mai mari cluburi și jucători din lume, pentru a se confrunta pe tot parcursul sezonului, Super League va deschide un nou capitol în fotbalul european, furnizând o competiție de clasă mondială și, totodată, sprijin financiar sporit pentru piramida de la bază a fotbalului”.

În viitor, cluburile fondatoare așteaptă cu nerăbdare să poarte discuții cu UEFA și FIFA pentru a lucra împreună în parteneriat, pentru a oferi cele mai bune rezultate pentru noua ligă și pentru fotbal în ansamblu.

Florentino Pérez, președintele Real Madrid, ar fi președintele viitoarei Superligi europene,, conform publicației britanice Daily Mail. Conform aceleași publicații, acesta ar fi declarat: „Vom ajuta fotbalul la toate nivelurile și îl vom duce la locul pe care îl merită în lume”.

Potrivit Daily Mail, John W. Henry (Liverpool), Henry, Glazer (Manchester United), Stan Kroenke (Arsenal) și Andrea Agnelli (Juventus) ar fi vicepreședinții noii formațiuni.

Bayern Munchen și Paris Saint-Germain sunt singurele echipe mari din Europa care au respins propunerea.

Amenințările UEFA și FIFA

Anunțul înființării Superligii europene a fost făcut duminică noaptea târziu, în ciuda declarației dure publicate de UEFA cu câteva ore înainte, care amenință cu expulzarea cluburilor participante din ligile naționale și interzicerea jucătorilor lor de a participa la evenimente precum Eurocup sau Cupa Mondială.

În spatele acestui proiect, subliniază în Daily Mail, ar fi gigantul bancar JP Morgan, care ar fi operat mână în mână cu Florentino Pérez.

Asociația Europeană a Cluburilor (ECA), care reprezintă 232 de cluburi afiliate UEFA, a emis duminică seara, încă înainte de anunțul ESL, o declarație publicată pe Twitter.

ECA este împotriva unei „superligi închise” și vrea să conlucreze cu UEFA, în acest sens. În ședința de luni, în care UEFA urmează să anunțe o schimbare în formatul Champions League, ECA își dorește ca această decizie să fie în sfârșit adoptată.

ECA a organizat o întâlnire de urgență duminică seara, însă niciunul dintre cele 12 cluburi fondatoare ale ESL nu a răspuns invitației de a participa. Au fost prezente Bayern München și PSG, ședința fiind prezidată de Edwin van der Sar, în absența președintelui ECA, Andrea Agnelli, președintele lui Juventus Torino.

Conform comunicatului UEFA și FIFA, echipele ce se vor implica în noua competiție riscă eliminarea din cupele europene și din campionatele naționale și, dacă vor să revină, vor fi nevoite să înceapă din ultima ligă inferioară.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...

O polițistă de la Rutieră înjură ca la ușa cortului. Conducerea...

O polițistă din București s-a filmat cu cameră body cam din dotare în timp ce înjura ca la ușa cortului un șofer tras pe...