Scandal în Parlament: 10 mai, votată Ziua Independenței

Publicat: 10 iun. 2021, 12:00, de Raluca I. Heroiu, în ACTUALITATE , ? cititori
Scandal în Parlament: 10 mai, votată Ziua Independenței

Parlamentul a adoptat proiectul de lege care stabilește ca Ziua Independenței să fie celebrată pe data de 10 mai.

Parlamentarii au purtat discuții lungi pe această temă întrucât unii dintre aceștia și-ar fi dorit ca Ziua Independenței să fie pe 9 mai.

Pe 9 mai 1877, prim-ministrul Mihail Kogălniceanu a citit în Camera Deputaților actul de Independență, în timp ce, pe 10 mai, Carol I a semnat documentul oficial. Acesta este și motivul pentru care parlamentarii români s-au contrazis pe stabilirea datei.

Proiectul PNL care prevede ca Ziua Independenței Naționale să fie sărbătorită pe 10 mai a fost adoptat cu 166 de voturi favorabile.

„Este un vot de blam dat ocupanților sovietici, comuniștilor și celor care au batjocorit România! 10 mai va fi de-a pururea ziua independenței de stat a României! Vă mulțumim pentru acest gest istoric”, a spus Andrei Daniel Gheorghe, deputat PNL.

Social-democrații au elaborat un proiect care propune marcarea acestei zile pe 9 mai. Inițiativa a rămas însă în Camera Deputaților.

„Dacă am citat luni din domnul Iohannis, azi vreau să citez din Regele Carol I. Regele a fost comntemporan cu evenimentele și probabil știa despre ce vorbește, spre deosebire de inițiatori, care astăzi au dat o palmă poporului român votând schimbarea adevărului istoric. Voi nu mai sunteți azi urmașii Brătienilor, sunteți urmașii lui Agamiță Dandanache și din falnicii mitici dâmbovițeni ați devenit niște bieți Gigei”, a spus Adrian Solomon, deputat PSD.

În cele din urmă a fost votat proiectul elaborat de PNL.

„Sigmund Freud spunea următorul lucru: dovada apariției prostiei e lipsa rușinii. Și Freud nu vindea șaorma. România, din acest moment, își poate sărbători legal câștigarea independenței împotriva voinței și crezului vânzătorilor de șaorma”, a replicat Gigel Știrbu, deputat PNL.

„Vreau să vă anunț că nu sunt vânzător de șaorma. Nici măcar nu o consum. Dar din punct de vedere al respectării adevărului istoric, am produs încă o dată un sacrilegiu. Se pare că adevărul a intrat pe patul lui Procust. Dacă l-am depășit, cineva îl taie, dacă e mai scurt, cineva îl lungește. Nu știu ce s-a întâmplat astăzi. L-ați tăiat sau l-ați lungit?”, a răspuns Mircea Chelaru, deputat AUR.