Scandal la Spitalul Județean din Satu Mare după ce o tânără însărcinată în șase luni a murit la ATI. Rudele au vrut să intre în spital

O tânără de 20 de ani, însărcinată în șase luni, a murit sâmbătă la secţia de terapie intensivă a spitalului judeţean din Satu Mare unde era internată de aproape o săptămână. Femeia nu era vaccinată.

După ce au fost anunțate că tânăra și-a pierdut viața, rudele au vrut să intre forțat în unitatea medicală pentru a le cere socoteală cadrelor medicale. Au fost chemați de urgență polițiștii și mascații.

Tânăra a fost internată la secția de boli infecţioase, dar starea ei s-a înrăutățit rapid.

„La internare prezenta semnele unei viroze respiratorii şi-a făcut testul, a fost depistată pozitiv. Starea ei de sănătate s-a alterat, motiv pentru care am transferat-o pe secţia de terapie intensivă. Starea ei nu s-a îmbunătăţit, dimpotrivă, s-a înrăutăţit, saturaţia ei a scăzut până la 80, sub 80 chiar”, spune Constantin Demian, purtător de cuvânt Spitalul Judeţean Satu Mare, pentru ȘtirileproTV.

Femeia a primit tratament, dar a refuzat să fie intubată. Nu peste mult timp, a pierdut lupta cu boala.

 „A refuzat să poarte acea mască cu oxigen, deci nu a fost intubată. A refuzat oxigenul şi şi-a exprimat în repetate rânduri dorinţa de a fi externată, de a merge acasă. În noaptea de 15 spre 16 s-a agravat şi mai mult şi a decedat, nu a fost vaccinată”, a mai spus Demian.

La aflarea veştii, rudele s-au strâns la poartă și au cerut să intre în spital. A fost nevoie de intervenția polițiștilor, chemați de urgență de paznic. Și-au făcut apariția și mascații.

Rudele ar fi vrut să le ceară socoteală medicilor, pentru că, susțin acestea, femeii i s-au făcut 7 teste Covid și doar unul a ieșit pozitiv. Iar tânăra ar fi avut simptome uşoare, de răceală, când s-a dus la spital, spune soţul ei.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Vasile Ștefănescu, președinte COTAR: ”Plătim prețul RCA în avans. Asiguratorii folosesc...

Vasile Ștefănescu, președintele Confederației operatorilor și transportatorilor din România, explică amănunțit cum fac firmele de asigurări profit suplimentar pe seama RCA. Reporter: Firmele de asigurări...

Cine este judecătorul de la Curtea de Apel din București mort...

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunțat decesul judecătorului Luca Aurelian Marian Murgoci de la Curtea de Apel din București la doar 40 de...