Scandal uriaș la Guvern: OUG-ul dat pe muchie de cuțit

Guvernul Bolojan a ajuns într-o zonă juridică alunecoasă, acolo unde politica, urgența strategică și procedura constituțională se calcă pe bombeuri.

Pe scurt:

Executivul a pus în mișcare o ordonanță de urgență privind investițiile din industria de apărare, într-un moment în care cabinetul fusese deja trântit prin moțiune de cenzură și funcționa în regim interimar.

De aici a pornit întreaga dispută: poate sau nu poate un Guvern demis să mai joace cu instrumentul cel mai puternic al executivului — ordonanța de urgență?

Explicația oficială: actul fusese deja adoptat

Guvernul susține că nu a adoptat vineri o nouă OUG.

Potrivit explicației oficiale, ordonanța fusese aprobată în ședința din 4 mai, înainte ca moțiunea de cenzură să își producă efectul politic fatal.

Vineri, actul ar fi fost doar repus pe ordinea de zi pentru ca Executivul să ia act de avizul negativ emis de Consiliul Legislativ asupra modificărilor introduse în ședința inițială.

Cu alte cuvinte, Guvernul spune: nu am legiferat în interimat, am făcut curățenie procedurală după o decizie luată cât încă aveam mandat plin.

Problema: între adoptare, aviz și intrare în vigoare

Aici începe partea interesantă.

În România, o ordonanță nu devine realitate juridică doar pentru că a trecut printr-o ședință de Guvern.

Constituția spune limpede că o OUG intră în vigoare numai după depunerea spre dezbatere în procedură de urgență la Camera competentă și după publicarea în Monitorul Oficial.

Deci momentul adoptării politice nu este același lucru cu momentul intrării efective în vigoare.

Iar dacă între cele două momente apare căderea Guvernului, întrebarea devine inevitabilă: mai poate un Executiv interimar să împingă actul până la capăt?

Constituția nu lasă mult loc de jonglerii

Articolul 110 din Constituție spune că Guvernul al cărui mandat a încetat îndeplinește doar actele necesare pentru administrarea treburilor publice.

Această formulă nu sună a program mare de reformă, nici a reglementare masivă pe sectoare.

Sună a mentenanță instituțională: salarii, plăți, funcționarea curentă a statului, evitarea blocajelor.

O ordonanță de urgență, prin natura ei, modifică legea. Este un act de guvernare tare, nu o simplă operațiune de administrare.

Industria de apărare schimbă temperatura discuției

Pe fond, ordonanța nu vizează un fleac.

Guvernul invocă nevoia de a adapta cadrul legal pentru investiții rapide în industria de apărare, inclusiv în contextul programului european SAFE, adică mecanismul prin care România poate accesa finanțări importante pentru zona de securitate și apărare.

Cabinetul a aprobat și un memorandum privind semnarea acordului de împrumut SAFE, în valoare de peste 16,6 miliarde de euro, înaintea moțiunii de cenzură.

Aici trebuie amintit, totuși, și faptul că derularea acestor fonduri este și unul dintre motivele informale pentru care a fost orchestrată moțiunea de cenzură.

Suma e imensă și era de așteptat ca ventuzele de serviciu să nu lase acești bănișori la cheremul celor care ”nu știu cum merge treaba”.

Pe același palier politic locuiește și dorința fierbinte a arcului suveranist românesc de a pune în aplicare ordinele venite de la Kremlin de a bloca tot ceea ce ține de înzestrarea armată a României.

Urgența strategică există, dar nu rezolvă singură problema

Este foarte posibil ca urgența de fond să fie reală.

Europa se reînarmează, industria de apărare nu mai este un domeniu decorativ, iar România nu își permite să stea cu șurubelnița în mână când alții își reorganizează fabricile, lanțurile de producție și achizițiile strategice.

Dar urgența strategică nu suspendă automat regulile constituționale. Tocmai în domenii sensibile trebuie procedură beton, nu improvizație la lumina girofarului.

Ordonanța „trenuleț” complică și mai mult tabloul

Mai apare o problemă: proiectul nu s-a limitat strict la industria de apărare.

În aceeași ordonanță au fost introduse completări pentru mai multe domenii:

documente pentru persoanele persecutate politic, compensări la energie, securitate la incendiu pentru articole pirotehnice, excedente bugetare pentru proiecte publice, antrepozite fiscale, rambursări de TVA, investiții în rețelele de gaze, resurse umane pentru PNRR.

Lista este lungă și foarte românească: pleci de la apărare și ajungi, printr-o minunată excursie legislativă, la TVA, gaze și hârtii pentru dosare.

Aici apare suspiciunea legitimă

Când un act normativ capătă prea multe anexe tematice, publicul începe să simtă mirosul clasic de „trenuleț”.

Iar trenulețul legislativ este una dintre marile specialități ale statului român:

bagi într-un singur vagon lucruri urgente, lucruri utile, lucruri discutabile și câteva surprize pe care le descoperă lumea când trenul a plecat deja din gară.

Chiar dacă fiecare modificare poate avea o explicație tehnică, ansamblul produce neîncredere. Mai ales când totul se întâmplă pe final de mandat.

Guvernul are o apărare rezonabilă, dar nu impecabilă

Apărarea Executivului nu trebuie aruncată direct la coș.

Dacă actul a fost adoptat înainte de demitere, iar ședința ulterioară a fost doar una formală, pentru consemnarea unui aviz, atunci Guvernul poate susține că nu a încălcat interdicția de fond.

Numai că problema rămâne sensibilă:

avizul negativ a venit după modificări, iar publicarea în Monitorul Oficial și depunerea la Parlament sunt pași decisivi pentru existența practică a OUG-ului.

Când mandatul politic s-a evaporat între timp, fiecare pas ulterior capătă greutate constituțională.

Consiliul Legislativ nu e ornament de birou

Avizul Consiliului Legislativ nu este, în mod obișnuit, un vot politic de oportunitate. El privește legalitatea, coerența normativă, tehnica legislativă, integrarea actului în sistemul de drept.

Faptul că apare un aviz negativ nu înseamnă automat că actul este mort, dar înseamnă că există probleme suficient de serioase încât Guvernul nu le poate trata ca pe un simplu hop administrativ.

Mai ales când actul vine dintr-un cabinet aflat în interimat.

Partea bună: măcar nu s-a publicat orice

Important este și faptul că Guvernul a anunțat că un alt proiect de OUG, legat de modificarea unor acte normative și de zone precum energia, nu va fi publicat în Monitorul Oficial și nu va intra deocamdată în vigoare, tocmai ca urmare a avizului negativ emis după demiterea cabinetului.

Acest detaliu arată că Executivul înțelege riscul juridic.

Dar ridică și întrebarea firească: unde tragem linia între actul care mai poate fi dus procedural mai departe și actul care trebuie lăsat pentru un Guvern cu mandat plin?

Miza reală: statul nu poate funcționa din scurtătură în scurtătură

Cazul acesta este important pentru că nu discutăm doar despre o ordonanță. Discutăm despre reflexul românesc de a împinge legea până la marginea mesei și de a spune apoi că n-a căzut încă.

Sigur, există urgențe reale.

Sigur, apărarea națională cere viteză.

Sigur, birocrația poate rata bani, proiecte și ocazii.

Dar dacă orice urgență devine motiv pentru a înghesui reglementări pe ultima sută de metri, atunci statul nu mai funcționează constituțional, ci prin sprinturi de panică.

Între necesitate și forțare

Obiectiv, Guvernul are un argument: actul principal ar fi fost adoptat înainte de moțiune, iar ședința de după căderea cabinetului ar fi avut doar rol procedural.

Tot obiectiv, criticii au un argument greu: un Guvern interimar nu trebuie să mai producă efecte normative majore, mai ales prin OUG, iar publicarea și activarea juridică a actului nu sunt detalii de secretariat.

Adevărul politic al momentului este acesta:

Interimarul Bolojan poate avea dreptate pe fond, dacă România chiar are nevoie urgentă de investiții în apărare.

Dar într-un stat serios, dreptatea de fond trebuie să treacă într-o formă impecabilă.

Altfel, chiar și o decizie necesară ajunge să arate ca o ușă trântită între două regimuri juridice: guvernare deplină la intrare, interimat la ieșire și o mare întrebare în prag.