Scandalul Anastasiu: despre mită, denunț și un Sistem care nu vrea să fie reformat

„Sertarele sistemului” nu sunt doar metafore — sunt instrumente de luptă mortală politică. Când un reformator începe să miște acolo, vechile structuri încep să vibreze, să scruteze, să scormonească în trecut și să transforme orice dosar uitat într-un scandal.

Așa s-a născut „scandalul Dragoș Anastasiu”: un blitzkrieg mediatic în care recunoașterea mitei a fost folosită nu ca loc de ancorare juridică, ci ca armă discreditantă. Iar știfturile politicului românesc compromis au tras rapid alarma morală, mobilizând presa și opinia publică pentru a-l neutraliza înainte de a schimba cu adevărat ceva.

Ce s-a întâmplat cu adevărat

Pe 25 iulie 2025, explozia mediatică numită „scandalul Dragoș Anastasiu” a captat primele pagini ale presei, oferind exact genul de combustibil toxic pe care îl adoră politicienii cinici și rivalii reformei.

Titlurile sunt clare, acuzatoare, fără ezitări: „Vicepremierul a dat mită timp de 8 ani la ANAF!” – iar reacțiile politice au fost imediate, imorale și – desigur – interesate.

Dar ce s-a întâmplat, de fapt? Și ce adevăruri mai adânci ies la iveală dincolo de zgomotul orchestrat al unei indignări prefăcute?

Ce a făcut Dragoș Anastasiu?

Într-un dosar deschis împotriva fostei inspectoare ANAF Angela Burlacu, Dragoș Anastasiu a declarat în instanță că a semnat un contract fictiv, timp de 8 ani, prin care erau decontate vacanțe de lux în valoare de peste 784.000 de lei. Contractul acoperea mită oferită respectivei funcționare, pentru a nu „vedea” anumite nereguli în activitatea firmei sale de turism.

A recunoscut. În fața judecătorilor. Fără ezitare.

Dar ceea ce mulți titratori furibunzi omit deliberat e faptul că Anastasiu a fost chiar cel care a demascat întreaga încrengătură, punând la dispoziția anchetatorilor documentele, contractele și explicațiile care au dus la condamnarea funcționarei publice. Datorită acestui gest, el nu este inculpat. Nu este urmărit penal. Nu este condamnat. Este martor denunțător.

În termeni juridici: nu există nimic penal în CV-ul lui Anastasiu.

Deci ce avem aici?

Avem un om de afaceri care:

• a cedat, ani la rând, presiunilor unui sistem corupt;
• a încercat să se protejeze, semnând ceea ce s-a cerut, de frică;
• a denunțat sistemul în cele din urmă;
• a colaborat cu justiția și a rupt tăcerea.

Pe hârtie, acest traseu este cel exact pe care îl încurajează legislația anticorupție modernă: să nu perpetuezi crima, ci să o demontezi și să vorbești.

Dar în spațiul public românesc, în care politicieni care au furat cu sacul stau nestingheriți în Parlament, un om care a denunțat o mită este tratat ca principalul inamic al moralei. De către cine? De către aceia care nu cunosc rușinea.

Strategia clasică a demolării: cum se compromite un reformator

Dragoș Anastasiu a intrat în guvern în momentul în care a fost clar că se pregătește o reformă majoră a companiilor de stat. El este omul care a cerut listarea la bursă a primelor 3 companii bugetivore. A susținut tăierea subvențiilor mascate și evaluarea performanței manageriale în companiile unde se sifonează miliarde anual.

Orice om cu bun simț știa că cineva va încerca să-l oprească. Întrebarea era doar: când, cu ce și cine trage sforile?

Răspunsul, din toate semnalele, pare a fi: gașca nemernicilor care au adus țara aici.

Grupurile de interese care gravitează în jurul companiilor de stat, sindicatele obediente și baronii locali care fac din CFR, TAROM, ROMGAZ sau Oltchim niște mine de aur clientelar… toți aceștia nu au nevoie de un Anastasiu care vine cu principii de piață. Ei au nevoie de „băieți de-ai noștri”, de plicuri, de șefi de resurse umane numiți „la rugăminte”.

Ipocrizia ”sfântă” a celor care țipă „corupție!”

Să te numești PSD, să fi protejat sute de oameni dovediți corupți, să fi fost în spatele marilor jafuri instituționale din ultimii 30 de ani și să ceri, teatral, demisia unui om care a colaborat cu justiția… e o formă de teatru moral de provincie ieftină.

E o glumă sinistră să vezi indivizi care s-au ocupat doar de consolidarea Sistemului vorbind despre „nevoia de curățenie în Guvern”, în timp ce propriii lor colegi sunt inculpați în cazuri de trafic de influență, mită, abuz în serviciu, delapidare sau conflict de interese.

Aici nu mai e vorba despre Anastasiu. E vorba despre faptul că Sistemul a simțit că pierde controlul. Și atunci, și-a băgat mâna prin sertare, a scos un dosar vechi, a făcut rost de un document din instanță și a început tamburina.

Mai grav decât un scandal: semnalul transmis reformatorilor

Ce înțelege un alt om curat, care ar vrea să se implice în viața publică, când vede această poveste?

Că dacă te implici în reformă, dacă încerci să schimbi sistemul, se vor căuta greșelile tale din tinerețe. Că ți se va interpreta fiecare gest. Că denunțul tău va fi transformat în acuzație. Că vei fi linșat nu pentru ce ai făcut, ci pentru ce simbolizezi: o amenințare la adresa status quo-ului.

Sistemul se apără. Nu cu argumente, ci cu venin. Nu cu decență, ci cu bâte de presă.

Nu-i luăm apărarea lui Anastasiu. Dar nici nu ne prefacem că nu știm cum se fabrică o execuție publică

Da, Anastasiu a greșit. A acceptat un compromis. Dar la final a rupt tăcerea. Iar asta înseamnă ceva. Într-o țară în care prea mulți tac și se însoară cu sistemul, el a ales să vorbească.

Nu-i cântăm ode. Nu-i facem statuie. Dar nici nu vom lua în serios lecțiile de moralitate livrate de aceia care au condus România în mocirlă și acum vorbesc despre etică în politica publică.

Și în caz că are cineva dubii, ne spune și Dingo Rămureanu, bătrânul nostru observator ironic al vremurilor:

„Când hoțul strigă hoțul, nu mai e nevoie de anchetă. E clar că i-au scăzut încasările.”

Câți pesediști și-au dat demisia pe criterii morale?

Scurt răspuns: aproape niciunul.

În peste 30 de ani de existență, PSD a fost implicat în sute de scandaluri de corupție, abuz, nepotism, trafic de influență și complicități politico-mafiote. Cu toate acestea, demisiile de onoare sunt o specie pe cale de dispariție în ecosistemul social-democrat.

Mai jos, o selecție de cazuri celebre.

1. Adrian Năstase – fost prim-ministru, condamnat definitiv

• Acuzații: corupție, șantaj, deturnare de fonduri
• A făcut pușcărie: da (de două ori)
• A demisionat preventiv sau pe criterii morale? Nici vorbă. A fost scos pe ușa din dos abia când nu se mai putea face nimic. După eliberare, a fost primit cu flori și ovații de partid.

2. Liviu Dragnea – liderul absolut al PSD, dublu condamnat penal

• Acuzații: fraude la referendum, angajări fictive
• A făcut pușcărie: da
• A demisionat pe criterii morale? Nu. A demisionat doar după ce a fost condamnat definitiv și a fost scos cu forța din funcție. A condus partidul chiar și cu o condamnare penală activă.

3. Victor Ponta – premier, anchetat de DNA, acuzat de plagiat

• Acuzații: conflict de interese, corupție, minciună academică
• A demisionat: da, dar NU pe criterii morale, ci forțat de stradă, după Colectiv. Până în ultima clipă a susținut că n-a greșit cu nimic.

4. Ecaterina Andronescu – protejată ani la rând de PSD, în ciuda gafelor, incompetenței și a legăturilor obscure cu mafii universitare

• A demisionat vreodată din proprie inițiativă? Nu.
• A fost revocată abia după ce și-a bătut joc de cazul Alexandra Măceșanu la televizor.

5. Gabriela Firea – implicată în multiple scandaluri de corupție locală și nepotism flagrant în administrația Capitalei

• Și-a dat demisia după eșecuri sau suspiciuni publice? Nu.
• A fost susținută în continuare de PSD, iar partidul a încercat să o pună ministru chiar și după ce o parte din presă a documentat sistemul paralel de „gospodine de partid”.

6. Rovana Plumb, Sebastian Ghiță, Dan Șova, Nicu Bănicioiu, Marian Oprișan, Darius Vâlcov…

Lista poate continua mult și bine. Cu:

• cazuri de anchete penale în desfășurare, ignorate de partid
• condamnați definitiv, susținuți la alegeri
• aleși locali anchetați, care au candidat în continuare cu sprijinul PSD
• baroni locali care n-au demisionat nici măcar după ce le-au fost descoperite averile colosale

Morala, la PSD, e rezervată ”celorlalți”.

PSD nu are cultură de demisie de onoare. Nu are cultură de răspundere morală. Are cultură de negare, de victimizare și de fidelitate până la absurd.

Același partid care urlă azi că Dragoș Anastasiu „a dat mită!” (deși este doar martor și a denunțat corupția) nu a avut nicio reacție ani la rând în fața dosarelor baronilor săi. Ba chiar i-a recompensat.

A cere demisia lui Anastasiu, ca gest de moralitate, din partea PSD e ca și cum un șacal ar ține predici despre veganism.