Scandalul apartamentelor din București ajunge la giganții rezervărilor: Airbnb și Booking.com anunță măsuri și cer respectarea legii
Închirierile ilegale din clădirile cu risc seismic din București, cu anunțuri pe platforme ca Airbnb sau Booking.com au atras atenția presei internaționale. Demersurile organizației Re:Rise care a dezvăluit amploarea acestor închirieri ce supun oamenii care doresc să viziteze capitala României la riscuri reale, vor avea, în sfârșit, rezultat. Anunțurile vor fi eliminate, iar controalele se vor intensifica.
Contactată de PUTEREA, platforma Airbnb a oferit un răspuns solicitării noastre: „Aceasta este o problemă mai amplă la nivelul întregii industrii, care vizează toate formele de închiriere. Aș aprecia dacă acest aspect ar fi reflectat în articolul dumneavoastră.”
La rândul său, Booking.com, la solicitarea similară pe care am adresat-o, explică, printr-un purtător de cuvânt: „Partenerii noștri care oferă unități de cazare trebuie să se asigure că își cunosc obligațiile și că respectă toate legile și reglementările locale. Totodată, avem implementat un mecanism bine pus la punct prin care autoritățile pot semnala orice proprietate listată cu privire la care au nelămuriri sau preocupări.”
Declarație purtător de cuvânt Airbnb:
„Siguranța reprezintă o prioritate pentru Airbnb, iar noi tratăm cu seriozitate astfel de situații. În cadrul investigației noastre, am contactat Re:Rise pentru a obține mai multe informații și pentru a stabili eventualele măsuri suplimentare care se impun.
În cazul celor două gazde pentru care am primit informații specifice, le-am contactat pentru detalii suplimentare, iar dacă nu vor fi furnizate dovezi care să arate că proprietățile listate nu sunt situate într-o clădire clasificată RS1, anunțurile respective vor fi eliminate de pe platformă.”
Airbnb tratează cu seriozitate obligațiile sale legale. Atunci când o proprietate este raportată ca fiind posibil neconformă cu reglementările locale, analizăm informațiile furnizate și luăm măsurile corespunzătoare, în conformitate cu politicile noastre și cu legislația aplicabilă.
Airbnb sprijină autoritățile locale în verificarea legalității anunțurilor. Oferim autorităților locale, inclusiv celor din București, acces la un portal online dedicat, denumit „portalul orașului”, prin intermediul căruia acestea pot transmite solicitări și pot obține informațiile relevante.
Conform normelor europene, responsabilitatea obținerii oricăror autorizații sau înregistrări necesare revine gazdelor individuale. Airbnb sprijină gazdele în respectarea regulilor locale prin furnizarea periodică de actualizări privind modificările legislative și prin oferirea de îndrumări privind practicile responsabile de închiriere în regim de home-sharing prin intermediul centrului său de reglementare.
Răspunsul Airbnb mută o parte importantă a responsabilității către proprietari și autorități: platforma afirmă că poate elimina anunțurile neconforme, dar nu poate substitui controalele administrative. În cazul clădirilor cu risc seismic, identificarea proprietăților vulnerabile și aplicarea regulilor rămân, în primul rând, responsabilitatea instituțiilor române competente și a proprietarilor.
Observații PUTEREA – Autoritățile române au un rol esențial
- Airbnb nu își asumă rolul de autoritate de control. Din mesaj reiese că platforma intervine atunci când primește sesizări sau informații privind posibile încălcări ale regulilor locale. Compania spune că analizează situațiile raportate și poate elimina anunțurile dacă proprietarii nu demonstrează conformitatea.
- Proprietarii sunt considerați responsabili pentru respectarea legislației. Airbnb subliniază că gazdele trebuie să obțină autorizațiile, înregistrările sau avizele necesare. Practic, platforma afirmă că nu poate înlocui obligațiile legale ale proprietarilor.
- Autoritățile române au un rol esențial. Din declarația Airbnb rezultă că instituțiile locale sunt cele care stabilesc regulile, verifică respectarea acestora și pot transmite informații către platforme prin mecanismele puse la dispoziție. În cazul Bucureștiului, autoritățile au responsabilitatea de a identifica și sancționa situațiile în care sunt încălcate regulile privind exploatarea unor spații din clădiri cu risc seismic.
- Airbnb transmite că este deschisă colaborării cu autoritățile. Referirea la „portalul orașului” arată că platforma pune la dispoziție un canal prin care administrațiile locale pot solicita informații și pot interveni.
- Booking.com accentuează faptul că au implementat un mecanism bine pus la punct prin care autoritățile pot semnala orice proprietate listată cu privire la care au nelămuriri sau preocupări
The Guardian: Peste 200 de proprietăți ilegale, promovate pe marile platforme
Investigația publicată de The Guardian, bazată pe date furnizate de Re Rise, arată că, la sfârșitul lunii mai, în București existau cel puțin 207 proprietăți turistice închiriate ilegal, listate pe Airbnb și Booking.com, toate aflate în clădiri încadrate în clasa I de risc seismic (RS1).
Potrivit analizei citate de publicația britanică, 116 anunțuri erau publicate pe Booking.com, 47 pe Airbnb, iar alte 44 apăreau simultan pe ambele platforme, acestea având împreună capacitatea de a găzdui peste 1.000 de turiști în fiecare noapte.
Conform legislației în vigoare din România, începând din 2024, este interzisă închirierea pe termen scurt sau lung în clădirile încadrate în categoria RS1, iar nerespectarea prevederilor legale poate fi sancționată cu amenzi cuprinse între 1.000 și 2.000 de euro.
Bucureștiul, cea mai vulnerabilă capitală din UE în fața cutremurelor
The Guardian amintește că Bucureștiul este considerat cea mai vulnerabilă capitală a Uniunii Europene din punct de vedere seismic. Ultimul mare cutremur, cel din 4 martie 1977, a provocat moartea a peste 1.500 de persoane și prăbușirea a 32 de clădiri în mai puțin de un minut.
Specialiștii avertizează că un nou seism major este inevitabil, iar efectele ar putea fi chiar mai grave decât cele din 1977, având în vedere degradarea accentuată a numeroase clădiri din Capitală.
Re:Rise – Presiunea publică a determinat platformele să reacționeze
Organizația a încercat în repetate rânduri să atragă atenția platformelor asupra problemei, însă fără rezultate concrete până în momentul în care cazul a devenit cunoscut la nivel internațional.
Anterior, într-o declarație acordată The Guardian, Matei Sumbasacu, fondator Re:Rise afirma că organizația a încercat „toate variantele posibile” pentru a avertiza platformele, însă răspunsul primit a fost că responsabilitatea aparține proprietarilor, nu operatorilor platformelor.
Turiștii nu sunt informați despre riscul seismic
Analiza Re: Rise mai arată că doar două dintre proprietățile identificate menționau în descriere faptul că sunt amplasate într-o clădire cu risc seismic, iar chiar și în aceste cazuri informațiile erau formulate într-o manieră care minimaliza pericolul.
În prezent, nici Airbnb și nici Booking.com nu solicită proprietarilor să declare explicit dacă locuințele oferite spre închiriere sunt amplasate în clădiri cu risc seismic ridicat.
Voluntarii Re:Rise au început inclusiv să monteze autocolante cu coduri QR pe cutiile pentru chei amplasate în exteriorul unor astfel de imobile, astfel încât turiștii să poată afla înainte de cazare că se află într-o clădire încadrată în clasa RS1.
Ce au transmis Airbnb și Booking.com
Potrivit informațiilor publicate de The Guardian, Airbnb a precizat că investighează situația și că siguranța utilizatorilor reprezintă o prioritate. Compania a anunțat că le-a solicitat unor proprietari să demonstreze că apartamentele lor nu se află în clădiri RS1, în caz contrar urmând ca anunțurile să fie eliminate.
La rândul său, Booking.com a transmis că proprietarii au obligația să respecte legislația locală și că autoritățile pot semnala platformei orice listare care ridică probleme.
Miza: siguranța a milioane de vizitatori
Bucureștiul primește anual peste două milioane de turiști, fiind cel mai vizitat oraș din România. Cu toate acestea, sute de clădiri din Capitală rămân încadrate în cea mai ridicată clasă de risc seismic, iar experții avertizează că, în eventualitatea unui cutremur major, consecințele ar putea fi dramatice.
Datele citate de The Guardian arată că în București există cel puțin 404 clădiri RS1 în care închirierea este interzisă prin lege, însă doar o parte dintre imobilele orașului au fost evaluate din punct de vedere seismic, ceea ce înseamnă că dimensiunea reală a problemei ar putea fi mult mai mare.