Scandalul interceptărilor în Grecia intră în faza audierilor în comisii parlamentare

Fostul consilier şi nepot al prim-ministrului grec Kyriakos Mitsotakis, care demisionase la începutul lui august în urma unor dezvăluiri de scandal cu privire la softul de spionaj Predator, a fost convocat luni de o comisie parlamentară, potrivit unei surse din legislativul elen, informează AFP.

Grigoris Dimitriadis este suspectat de opoziţia de stânga şi de mass-media că a avut legături cu societatea Intellexa, care a vândut Predator Greciei. El a fost audiat timp de trei ore de Comisia Instituţii şi Transparenţă, reunită în spatele uşilor închise, potrivit acestei surse.

Softul Predator infectează telefoanele mobile şi permite accesul la mesaje, fotografii şi chiar activarea microfonului şi camerei de la distanţă.

Comisia parlamentară s-a reunit la cererea principalului partid de opoziţie Syriza şi a partidului socialist Pasok-Kinal, al cărei lider, europarlamentarul Nikos Androulakis, fusese victima unei supravegheri prin intermediul Predator.

Trei oameni de afaceri

În afară de Nikos Androulakis, numeroşi politicieni şi jurnalişti greci ar fi fost vizaţi de Predator, potrivit dezvăluirilor făcute de mass-media de investigaţie.

De asemenea, comisia a convocat luni trei oameni de afaceri, printre care un cetăţean israelian, presupuşi responsabili ai unor societăţi implicate în comercializarea softului Predator, însă aceştia nu s-au prezentat, potrivit aceleiaşi surse parlamentare.

Potrivit mass-media, doi dintre ei locuiesc în străinătate şi trebuiau să se adreseze în scris comisiei, în timp ce autorităţile elene nu au putut găsi adresa israelianului, a cărui societate comercială, cu sediul în Cipru, ar fi fost la originea comercializării softului Predator.

Cu şapte luni înainte de alegerile legislative prevăzute să aibă loc vara viitoare, Kyriakos Mitsotakis se află sub focul criticilor, considerat responsabil pentru acest scandal, pentru că printre reformele guvernului său în 2019 se număra şi cea ce a plasa serviciile de informaţii sub egida sa.

Guvernul de la Atena continuă să afirme că statul elen „nici nu a cumpărat, nici nu a utilizat” softul-spion.

„Justiţia trebuie să examineze toate aspectele acestui caz”, a reiterat luni purtătorul de cuvânt al guvernului elen, Yiannis Oikonomou, în timpul unei conferinţe de presă, anunţând că executivul a elaborat un proiect de lege prin care să fie interzisă vânzarea de softuri de spionaj în Grecia.A

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Portul Constanţa se pregătește pentru noua recoltă: Toate drumurile intens circulate...

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanţa anunță că, în următoarele două luni, adică până la începerea campaniei de recoltare, toate drumurile intens circulate...

Prefectul de Prahova îi face concurență lui Iulian Dumitrescu la preşedinţia...

Virgiliu Nanu, preşedintele PSD Prahova și prefectul județului, îi face concurență lui Iulian Dumitrescu, acuzat de corupţie şi aflat sub control judiciar, la preşedinţia...