Scandalul Oana Gheorghiu: Nicușor Dan semnează decretul de numire, în ciuda baletului politic jenant

Președintele Nicușor Dan a semnat decretul de numire a Oana Gheorghiu în funcția de viceprim-ministru, în pofida scandalului generat de postările ei critice la adresa lui Donald Trump şi a cererii oficiale venite din partea Partidul Social Democrat de retragere a propunerii.

Oana Gheorghiu a fost propusă vicepremier de premierul Ilie Bolojan, ca să umple locul lăsat liber după ieșirea lui Dragoș Anastasiu, care a plecat în urma scandalului privind relațiile comerciale ale firmelor sale cu statul și un dosar legat de mituirea unui inspector ANAF, poveste care a lăsat funcția blocată luni întregi.

Imediat după propunere, a pornit sirena roșie în spațiul politic:

i s-a cerut lui Bolojan să o retragă “de urgență”, cu o argumentație clasică de curte fanariotă – că Oana Gheorghiu ar pune în pericol relațiile României cu Statele Unite.

Ce anume se invocă?

Postări de pe pagina ei personală, din februarie 2025, în care îi făcea praf pe Donald Trump și pe J.D. Vance (astăzi vicepreședintele ales și omul lui Trump), descriindu-i drept “doi golani”, “caractere mizerabile”, care l-au umilit pe Volodimir Zelenski în Biroul Oval. Mesajul ei era scris la cald, într-un moment în care Trump și Vance se lăudau public că taie ajutorul pentru Ucraina dacă Kievul “nu se așază la masă” după termenii lor.

Din clipa aceea, aparatul politic care se pretinde gardianul “parteneriatului strategic” cu SUA s-a făcut că nu mai înțelege diferența între contul personal de Facebook al unei persoane private și poziția oficială a Guvernului României.

Asta e schema clasică la noi:

când cineva incomod intră la vârf, nu discuți competența omului (în cazul Oanei Gheorghiu: ani de construcție de spitale, fundraising, management de proiect, transparență publică), ci inventezi o catastrofă geopolitică la minut. “Vai, ne supărăm stăpânul, nu avem voie să supărăm stăpânul”. E reflex de slugă, nu analiză politică.

Hai să desfacem acuzația mare:

“Nu poate fi vicepremier pentru că a jignit viitoarea administrație Trump; stricăm relația strategică cu America.”

În primul rând, Oana Gheorghiu a spus foarte limpede, în reacțiile publice de azi, că acele postări erau opinii personale exprimate când nu avea nicio funcție oficială. Era cetățean. Nu purtător de cuvânt al Guvernului României, nu negociator bilateral.

“Toate comentariile și postările mele au reprezentat opiniile personale ale unui cetățean român”, spune ea. A mai adăugat că azi, de pe poziția de viitor vicepremier, dacă va fi numită, va susține și va reprezenta cu loialitate poziția Guvernului României în relația cu Statele Unite, inclusiv cu administrația Trump.

Mai mult: a formulat explicit respectul pentru Statele Unite, recunoștința pentru rolul lor de garant de securitate euro-atlantică și angajamentul de a lucra pe linia parteneriatului strategic România–SUA.

Traducere în română curată:

nu e vorba de o fanatică antiamericană care vrea să scoată România din alianță; e vorba de cineva care, în februarie 2025, a spus pe Facebook că nu e de acord cu stilul agresiv, umilitor și cinic cu care Trump și J.D. Vance l-au tratat pe Zelenski. Atât. A spus că doi politicieni americani s-au purtat ca niște golani cu liderul unei țări invadate de Rusia. Pe bune acum – asta ar “ruina relațiile bilaterale”? Sau doar ruinează confortul celor care își construiesc cariera din a linge preventiv orice încălțăminte geopolitică vine de peste ocean, indiferent de cine o poartă?

În al doilea rând, ideea că o postare critică la adresa lui Trump echivalează cu subminarea relației cu SUA e, sincer, neserioasă.

Statele Unite nu sunt o persoană. Nu sunt “domnul Trump și atât”. Relația strategică România–SUA are piloni instituționali: apărare comună, cooperare militară, echipamente, baze, energie, infrastructură, investiții.

Toate astea sunt tratate între stat și stat, între ministere, ambasade, Pentagon, Departamentul de Stat, structuri militare comune. Nu se resetează pentru că un viitor vicepremier din România a spus că Trump s-a purtat urât într-o scenă televizată cu Zelenski.

Aici se vede ipocrizia:

oamenii care țipă azi “vai, supărăm America” sunt exact aceia care, cu altă ocazie, urlă că România trebuie să stea dreaptă în fața oricui și să nu accepte “ordine din exterior”. Autonomia e bună doar când o folosesc ei pe Facebook, nu?

Al treilea strat:

scandalul împotriva Oanei Gheorghiu e construit deliberat personal. Nu i se reproșează un contract dubios cu statul, nu i se reproșează bani negri, nu i se reproșează nepotisme plantate în consilii de administrație, nu i se reproșează că a vândut influență. Astea sunt lucruri pe care le vedem zilnic la oameni care chiar sunt în Guvern. Aici i se reproșează… tonul de pe net…

Ți se cere să crezi că “doi golani” spus despre Trump și Vance e mai grav pentru țară decât o relație discutabilă între un vicepremier și ANAF, relație care a dus, concret, la demisie, tulburare de încredere și un scaun de vicepremier gol timp de luni.

E un dublu standard atât de gros, încât nici nu se mai obosesc să-l subțieze.

Dacă ești om din zona civică, din zona “hai să facem spitale și să nu mai murim cu perfuzia în tavan”, ți se caută printscreenuri. Dacă ești băiat de rețea, cu prieteni în toate consiliile, cu fluxuri de bani publici care trec misterios prin firmele tale, atunci ți se găsește mereu o explicație: “e doar un atac politic, e răzbunare, ne lămurim intern.”

Mai e ceva foarte românesc în isteria asta.

De fiecare dată când apare cineva care n-a crescut în pepiniera partidelor și nu vine la guvernare cu manualul de obediență în buzunar, sistemul urlă că nu are “diplomație”. Atenție la cuvânt. “Diplomație”, tradus în administrația românească, nu înseamnă abilitatea de a vorbi cu parteneri internaționali. Înseamnă să nu deranjezi narcisismul șefului. Să nu tulburi tribul. Să nu spui, pe față, că ai văzut un abuz. Să nu spui, pe față, că un lider politic – fie el american, român sau de pe altă planetă – se comportă mizerabil cu un om care stă pe front și își vede țara ruptă.

Asta ar fi “lipsă de diplomație”? Să iei partea victimei în fața agresorului? Bravo, atunci să fim fără diplomație până la capăt.

În tot acest scandal există și o parte care, de fapt, spune ceva bun despre Oana Gheorghiu.

Faptul că ea nu s-a dus pe genunchi să-și ceară scuze patetice, nu s-a aruncat în “îmi retrag cuvintele, am greșit, iertați-mă America”, ci a spus limpede două lucruri simultan: unu, da, am scris dur, eram într-un moment încărcat emoțional; doi, funcția publică e altă ligă, iar eu știu să respect poziția oficială a României și parteneriatul strategic cu SUA.

Asta nu e slăbiciune, asta e fix ce pretinzi că vrei de la un om politic: să facă diferența între impresia personală și interesul național.

Dacă tot discutăm matur, hai să o spunem apăsat:

parteneriatul strategic România–SUA nu se rupe pentru că cineva din România a spus că Trump e vulgar. Americanii aud zilnic, în propria lor presă, insulte de o mie de ori mai grele la adresa lui Trump, la adresa lui Vance, la adresa oricărui oficial. Asta se numește democrație americană. Libertatea de a spune că liderul tău e un golan e chiar sport național acolo. Ce ni se cere nouă, însă, e altceva: să jucăm rolul coloniei cuminți, care stă cu bărbia la piept și repetă “mulțumim pentru protecție, n-o să zicem nici pâs”.

De aici vine marea iritare din scandalul Oanei Gheorghiu.

Nu e doar despre o postare pe Facebook. E despre cine are voie să vorbească. Sistemul reacționează alergic la cineva care n-a crescut în grajdul lui și totuși are acces la putere executivă.

Și cum o lovești?

Îi lipești eticheta supremă: e pericol diplomatic. N-o întrebi ce plan are pe reforma companiilor de stat, n-o întrebi cum vede utilitatea publică a banului public, n-o întrebi cum gestionezi transparent investiții, n-o întrebi nimic legat de substanță. Îi atârni de gât spaima că “supărăm America”.

Realitatea e că România nu riscă nici să fie scoasă din parteneriatul strategic, nici să piardă protecția militară NATO, nici să fie trecută la colț în relația bilaterală pentru că Oana Gheorghiu a spus, la nervi, că Trump și Vance sunt “doi golani”.

Realitatea e că, pentru prima dată de mult timp, s-ar putea să intre în Guvern cineva care nu depinde de protecția unui sistem de relații dubioase și tocmai asta doare. Restul e zgomot. Și mâhnire coregrafică.

Ironia supremă

Ironia supremă, și poate cea mai amară, e că valul de indignare împotriva Oanei Gheorghiu vine tocmai din partea celor care au în propriul guvern un vicepremier condamnat penal definitiv. Adică exact oamenii care și-au pierdut dreptul moral de a vorbi despre „imaginea României” sau despre „prestigiul internațional”.

Cum să predici diplomația și decența când în ședințele de guvern stă alături de tine un politician cu cazier curat doar în PowerPoint?

Când ajung penalii să dea lecții de patriotism și “prudență diplomatică”, înseamnă că nu mai vorbim de politică, ci de parodie.