Scandalul pensiilor speciale se adâncește. PSD cere intervenția premierului la CCR
Subiectul amânării deciziilor Curții Constituționale privind legea pensiilor magistraților continuă să genereze tensiuni politice. PSD cere Guvernului să intervină și să solicite Curții Constituționale o ședință de urgență, imediat după Revelion, pentru clarificarea situației.
PSD cere ședință rapidă după Anul Nou
Deputatul PSD Adrian Câciu susține că amânările repetate ale Curții Constituționale afectează aplicarea legii privind pensiile magistraților și implicit respectarea jaloanelor PNRR. El explică faptul că decizia ar trebui luată cât mai repede, iar Guvernul are posibilitatea de a cere oficial o ședință urgentă.
„Guvernul ar trebui să ceară Curţii Constituţionale ca şedinţa să nu se ţină pe 16 ianuarie şi cât mai grabnic, imediat după Revelion, dacă este posibil, iar decizia trebuie luată. Din punctul meu de vedere este o tâmpenie. Nu ştiu ce s-a întâmplat acolo, nu sunt în ţară în momentul ăsta… înţeleg că nu a fost cvorum. De ce să nu fie cvorum? Trebuie să se prezinte la şedinţă, să ia o decizie, da, nu”, a spus fostul ministru al Finanţelor, Adrian Câciu.
Deputatul susține că premierul Ilie Bolojan poate transmite rapid o solicitare oficială către CCR. El explică faptul că legea privind pensiile speciale se află de două luni în analiză, iar blocajul trebuie depășit:
„Guvernul poate, astăzi, chiar în acest moment, poate semna o scrisoare către CCR, prin care să le solicite să judece cu celeritate, pentru că stăm deja de două luni de zile, dacă nu mă înşel, pe această lege, o lege care este importantă pentru un jalon PNRR”
Critici privind pensiile mari din sistemul judiciar
Adrian Câciu atrage atenția asupra faptului că reforma pensiilor magistraților nu aduce o reducere reală de cheltuieli și că există în continuare pensii foarte ridicate. El vorbește despre percepția publică și despre nemulțumirea față de modul în care este tratat subiectul.
„Din păcate, nu avem o reducere de cheltuieli la pensiile magistraţilor, din păcate, constatăm că dau lecţii de moralitate magistraţi cu pensii de 40.000 de lei, cu 28.000 de lei, sau cu salarii de 30.000 de lei, care-şi fac vacanţele prin ţări exotice. (..) Lumea s-a săturat de aceste tertipuri ale magistraţilor, fie ei în viaţa civilă, fie ei pensionaţi, dar mai ales cei de la CCR. Trebuie să se ia o decizie cât mai repede”.
El consideră că Guvernul trebuie să solicite oficial devansarea ședinței CCR, chiar imediat după Anul Nou.
„Guvernul acum ar trebui să solicite rapid ca CCR să se întâlnească cu celeritate, şi asta să se întâmple imediat după Anul Nou, dacă se poate chiar pe data de 3 ianuarie, nu ştiu. Să se întâlnească şi să ia o decizie”, a precizat Câciu.
CCR explică de ce a fost amânată decizia
Președintele Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, explică faptul că ședințele programate nu au putut avea loc din cauza lipsei de cvorum. Ea precizează că discuțiile nu au fost finalizate și că următorul termen este stabilit pentru 16 ianuarie:
„Am constatat şi astăzi, ca şi ieri, că nu a putut fi întrunit cvorumul, dar trebuie precizat că, în şedinţa care a fost stabilită pentru data de 28 decembrie, plenul a început în formaţie completă, el s-a diminuat pe parcursul şedinţei. Astăzi n-a putut fi întrunit deloc”
Simina Tănăsescu explică, de asemenea, modul în care sunt folosite studiile de impact în procesul legislativ și subliniază că acestea nu constituie criteriu pentru analiza constituționalității.
„Curtea Constituţională are o constantă jurisprudenţă, în sensul că studiile de impact nu sunt criteriu pentru analiza constituţionalităţii legilor. E o opinie majoritară, opinia minoritară crede că studiile de impact ar putea fi utile în analiza controlului. Dar asta e jurisprudenţa în momentul de faţă, deci studiile de impact nu sunt relevante în analiza noastră”, a mai precizat președintele.