Schema de compensare a prețurilor la energie electrică şi gaze naturale intră în dezbaterea parlamentarilor

Proiectul de lege pentru aprobarea OUG nr.118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022 va intra în dezbaterea forului legislativ de miercuri, 27 octombrie, urmând ca dezbaterile în comisiile de specialitate să fie finalizate cu o zi înainte.

Solicitarea în acest sens a fost făcută, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, de liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, care a cerut deputaţilor urgentarea adoptării iniţiativei, în cursul acestei săptămâni, pentru ca preşedintele să o promulge, astfel încât de la 1 noiembrie această schemă de ajutor de compensare să fie aprobată.

Ştim cu toţii că preţurile la energie electrică şi la gaze naturale au explodat. Parlamentul României trebuie să ia o decizie în regim de urgenţă, să devină solidar cu românii şi să aprobe această iniţiativă. Nu mai putem aştepta, trebuie să votăm această lege în regim de urgenţă şi trebuie să venim în sprijinul românilor care nu mai pot suporta preţurile la energie electrică şi la gaze„, a argumentat social-democratul.

Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Florin Roman, care a condus şedinţa de plen, a luat act de această propunere şi a apreciat-o ca fiind însuşită de plen, în condiţiile în care nu au existat observaţii.

Considerăm propunerea liderului PSD însuşită de plen şi îi rugăm pe preşedinţii celor două comisii – de Industrii şi Muncă – să adune colegii din comisii şi mâine, după ora 9,00, să pornească dezbaterile, în speranţa că vom avea un raport cât mai rapid, astfel încât de la 1 noiembrie aceste măsuri să intre în vigoare„, a declarat Florin Roman.

Tot luni, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat o solicitare din partea Grupului parlamentar al USR PLUS privind repartizarea de urgenţă către comisiile de specialitate pentru raport de adoptare cu data de 26 octombrie şi introducerea pe ordinea de zi pentru vot în şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor din data de 27 octombrie a proiectului de lege pentru aprobarea OUG nr.118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Diploma universitara unica la nivel european! Planul Comisiei Europene

Diploma universitară unică la nivel european! Planul Comisiei Europene

Absolvenții de facultate din Uniunea Europeană vor avea la finalul studiilor o diplomă universitară unică, recunoscută pe tot teritoriul UE. Comisia Europeană dorește ca instituțiile...
Soft pentru estimarea distrugerilor de cladiri in razboi, creat la Galati

Soft pentru estimarea distrugerilor de clădiri în război, creat la Universitatea...

Estimarea distrugerilor provocate de în război de atacurile cu drone și rachete sau bombardamente poate fi realizată cu ajutorul unei aplicații create de un...