Școala în care a învățat Nicolae Ceaușescu devine azil de bătrâni. Localnicii, supărați

Publicat: 18 mai 2023, 13:30, de Viorela Pitulice, în ESENȚIAL
Școala în care a învățat Nicolae Ceaușescu devine azil de bătrâni. Localnicii, supărați

Școala în care a învățat dictatorul Nicolae Ceaușescu, transformată în perioada comunistă în muzeu, ar urma să devină azil pentru bătrâni, potrivit unei decizii a autorităților locale de la Scornicești, spre indignarea unor localnici.

Locuitorii din Scornicești sunt nemulțumiți și spun că ar fi fost mai bine ca imobilul, aflat într-o stare deplorabilă, conform Primăriei locale, să devină obiectiv turistic, decât să fie concesionat pe o durată de 49 de ani cu o chirie modică de mai puțin de 500 de lei pe lună.

Dincolo de chiria foarte mică, cetățenii se plâng de decizia luată de majoritatea din legislativul local, fără să se țină cont de faptul că este vorba de o clădire emblemă pentru localitate, potrivit Gazeta Nouă.

 „Este o dezamăgire pentru noi şi o mare parte dintre locuitorii oraşului Scorniceşti. S-a renunţat la clădirea muzeului pentru nimic. Imobilul are undeva la 743 de metri pătraţi şi un teren de 2.700 de metri pătraţi. Este la intrarea în oraş, până în clădirea fostei societăţi de confecţii „Gama”, pe strada care duce către stadion. A fost acordată prin concesionare de către consilierii PNL, pe 49 de ani, cu o valoarea de 1.037 de euro pe an. Asta înseamnă o chirie de 438 de lei, pe lună. Şi la un apartament, chiar şi în Scorniceşti, o chirie este probabil mai mare decât atât. În plus, clădirea este o emblemă a localităţii. Se face azil de bătrâni”, a declarat  consilierul local Ionuţ Pîrvu la emisiunea „Reporter 24”.

Acesta spune că dacă școala unde a învățat Nicolae Ceaușescu ar fi fost transformată în muzeu, acesta era un prim pas în vederea introducerii oraşului Scorniceşti într-un circuit turistic.

„Sunt oameni, turişti, care vin şi întreabă unde este casa memorială, dacă există vreun muzeu de vizitat sau ceva de acest gen. Cred că muzeul şi casa memorială ar trebui puse în valoare. Înţeleg că primăria nu are casa, dar prin anumite înţelegeri, sau demersuri, se pot face anumite lucruri prin care să se creeze un oraş turistic. Puteam atrage mult mai multe fonduri.

Foarte mulţi oameni sunt dezamăgiţi de această decizie. De un astfel de muzeu, foarte multe localităţi ar putea profita la maximum. Noi ne batem joc de ceva care ne-ar putea ajuta să atragem fonduri europene pentru dezvoltarea acestei localităţi”, a mai spus  Ionuţ Pîrvu.

Ce spune primarul

Primarul oraşului Scorniceşti Daniel Tudor susține că a fost aleasă varianta concesionării imobilului, pentru că reabilitarea clădirii ar fi necesitat o cheltuială de aproximativ 10 miliarde lei vechi, ceea ce înseamnă jumătate din tot bugetul de investiţii al primăriei.

„Sunt mult mai multe lucruri necesare, în acest moment, decât muzeul”, declară primarul, care promite totuși că va găsi un spaţiu mai mic pentru această activitate culturală.

 „Această clădire se află într-o stare deplorabilă, foarte avansată de deterioare. Până în momentul de faţă, nu s-a îngrijit nimeni nici măcar să pună un par la gard, să nu vorbesc de alte lucruri mai importante, vizavi de această construcţie. Am luat decizia de a-i da o altă destinaţie, în sensul construirii acolo şi desfăşurării activităţii unui azil pentru bătrâni. Am luat această decizie în urma mai multor solicitări din partea cetăţenilor din localitatea noastră”, a declarat Daniel Tudor.

Deocamdată, însă, există doar o hotărâre de consiliu local, nefiind efectuate demersurile finale în vederea concesionării.  

Ce s-a ales de sala de clasă a elevului Ceauşescu

În muzeul de la Scorniceşti se afla o sală de clasă de pe vremea când Ceauşescu ar fi mers la şcoală. Aceasta era reconstituită de la bănci, manuale, dar şi alte rechizite, multe dintre ele aduse de la muzee din toată ţara. De amenajare s-ar fi ocupat Elena Bărbulescu, sora lui Ceaușescu, spune fostul director al Muzeului Judeţean Olt, istoricul Aurelia Grosu.

După Revoluție, toată lumea a cerut înapoi exponatele, iar la Scornicești n-au mai rămas decât băncile, de care nici de ele nu s-a mai ocupat nimeni.