Scoate aceste electrocasnice din priză când pleci de acasă: Sunt vampiri energetici

Publicat: 10 mart. 2022, 07:00, de Puterea.ro, în TEHNOLOGIE , ? cititori
Scoate aceste electrocasnice din priză când pleci de acasă: Sunt vampiri energetici

La fel ca în filmul animat „Singuri acasă” (Secret Life of Pets – eng.), în care animaluțele de companie își fac de cap imediat ce stăpânii închid după ei ușa de la locuință, și electrocasnice nescoase din priză sunt active și consumă curent – care se regăsește în facturi – chiar dacă aparatele nu sunt pornite.

Orice persoană responsabilă cu mediul înconjurător închide becurile atunci când pleacă la culcare sau de acasă, iar asta ajută, în mod evident, la reducerea facturii la curent. Tot la fel, este de preferat ca electrocanicele mici de bucătărie, televizoarele, computerele, laptopurile, aerul condițional, orice dispozitiv electric de divertisment să fie scoase din priză în aceste situații, pentru că cele mai multe, mai ales cele dotate cu becuri LED, consumă curent chiar dacă nu sunt puse în funcțiune.

De asemenea, acolo unde situația o permite, de exemplu în hol, se pot instala becuri cu senzori de mișcare.

„Vampiri” energetici

Pentru echipamentele care nu pot fi oricând scoase din priză – frigidere sau congelatoarele/combinele frigorifice, centralele de apartament – este indicat să fie cumpărate modele cu clase superioare de consum, respectiv electrocasnice „verzi”, de clasă A sau A+, care sunt cu câteva procente mai scumpe la achiziție, dar aceasta se amortizează, în timp, prin economiile făcute la curent.

Aparatele electrocasnice sunt micii „vampiri” energetici: aspiratorul de masă 6 kwh/an, telefonul fără fir 7 kwh/an, cafetieră electrică 13 kwh/an, cuptorul 13 kwh/an, ceasul cu radio 15 kwh/an, imprimanta 15 kwh/an, conform Gândul.ro.

Pe listă apar și aparatul radio cu 16 kwh/an, sistemul hi-fi 30 kwh/an, computerul 43 kwh/an, televizorul 48 kwh/an, faxul 114 kwh/an, iar bolierul de bucătărie 142 kwh/an, potrivit Realitatea.net.

Unul dintre cei mai mari furnizori de energie are o listă cu sfaturi la îndemână de urmat pentru întreaga casă:

Nu lăsa aparate electrice să funcționeze în regim sleep. Este mai bine să le scoți din priză.

Nu lăsa încărcătorul de telefon conectat atunci când nu-l utilizezi. Chiar și fără telefon, acesta consumă puțin.

Scapă de becurile convenționale, incandescente – înlocuiește-le pe toate cu becuri economice. Acestea consumă de până la cinci ori mai puțină energie. În plus, există becuri cu tehnologie LED cu diferite temperaturi de lumină, chiar și cu una apropiată de cea a luminii naturale.

Instalând termostate la calorifere și/sau un dispozitiv de setare a temperaturii locuinței, poţi face economii importante, deoarece poţi regla temperatura oricând doreşti.

Dacă pleci de acasă pentru perioade scurte, de câteva ore, se recomandă reglarea temperaturii cu 3-4 grade mai puțin decât în mod obișnuit. Dacă ești plecat apoximativ de 24 de ore, temperatura recomandată este de 16 grade. Dacă lipsești de acasă mai mult de 2 zile, temperatura recomandată este de 8 grade.