Scurgeri radioactive la baza militară nucleară a Regatului Unit. Acolo sunt ținute focoasele Trident

Publicat: 09 aug. 2025, 18:51, de Pavaloiu Andreea, în ACTUALITATE , ? cititori
Scurgeri radioactive la baza militară nucleară a Regatului Unit. Acolo sunt ținute focoasele Trident
sursa: The Ferret

Un incident extrem de grav ce implică scurgeri radioactive a fost scos la iveală de presa internațională. Acestea provin de la baza nucleară Coulport, unde sunt depozitate focoasele nucleare ale Regatului Unit. Conducte vechi și neîntreținute au cedat de mai multe ori între 2010 și 2021, contaminând Loch Long cu tritiu.

Apă radioactivă scursă în mare în Regatului Unit

The Guardian relatează că materialul radioactiv de la baza unde Regatul Unit al Marii Britanii își ține rezerva nucleară, flota sa de patru submarine Trident, a ajuns în mare. Publicația internațională relatează că incidentele au fost mușamalizate de Guvern, care a invocat „securitate națională”.

Motivul scurgerilor? Sistemul învechit de circa 1.500 de conducte de apă, care s‑a dovedit că nu a fost neîntreținut corespunzător de către Marina Regală. Astfel, în 2010, 2019 și 2021, conductele au cedat, provocând scurgeri de apă contaminată cu tritiu în Loch Long.

Cine este responsabil pentru aceste incidente

Baza Coulport, unde sunt stocate focoasele nucleare britanice, s-a aflat sub controlul armatei. SEPA (Agenția scoțiană pentru mediu) a catalogat incidentul drept rezultat al unor „lipsuri grave în mentenanță și gestionarea activelor”.

Vasta campanie de înlocuire a conductelor, parte a unui program de infrastructură de aproape 2 miliarde de lire, a progresat lent. Solicitările de acces la informații au fost blocate de Ministerul Apărării și SEPA. Au ieșit însă la lumină prin hotărârea comisarului pentru libertatea informațiilor din Scoția, după o luptă de șase ani. Scurgerile sunt dezvăluite într-o serie de rapoarte de inspecție confidențiale și e-mailuri furnizate site-ului de investigații The Ferret și partajate cu The Guardian.

Răspunsul autorităților și riscul pentru sănătate

Ministerul Apărării menționează că nu au existat eliberări nesigure de substanțe radioactive și că siguranța este prioritară. SEPA afirmă că nivelurile de tritiu au fost foarte mici și „fără riscuri pentru sănătate”, iar de atunci au fost implementate îmbunătățiri semnificative în întreținere.

David Cullen, expert în arme nucleare, a calificat aceste scurgeri și secretizarea lor drept „șocante” și „scandaloase”, semnalizând o lipsă de supraveghere adecvată a programului de arme nucleare.