Se construiește cel mai puternic computer cuantic din lume. Va fi „botezat” după un personaj puternic din mitologie

Publicat: 20 iul. 2025, 11:37, de Carmen Ciripoiu, în NECONVENTIONAL , ? cititori
Se construiește cel mai puternic computer cuantic din lume. Va fi „botezat” după un personaj puternic din mitologie

Fundația Novo Nordisk și fondul danez de credit de stat au anunțat recent că vor investi într-un proiect despre care specialiștii speră că va duce la crearea celui mai puternic computer cuantic din lume.

Software-ul supercomputerului cuantic va fi furnizat de Microsoft

Printre cei care vor sponsoriza proiectul se numără faimoasa companie farmaceutică Ozempic și Wegovy. Investițiile promise în prima etapă a proiectului QuNorth din Danemarca sunt de 80 milioane dolari, fiecare dintre cele două părți venind cu câte 40 milioane.

Supercomputerul cuantic poate revoluționa domenii precum descoperirea de medicamente și știința materialelor. Microsoft, care dispune de un uriaș laborator de cercetare cuantică în Danemarca, va furniza software-ul, iar compania Atom Computing va construi efectiv computerul cuantic.

Supercomputerul va purta numele de Magne

Computerul cuantic se va numi Magne, numele fiind inspirat din mitologia nordică. Fiul lui Thor, Magne, este cunoscut pentru forța sa imensă, numele său însemnând „putere” sau „forță”, în limba veche nordică. Construcția va începe în toamnă, iar computerul va fi gata în cel mai bun caz până la sfârșitul lui 2026 sau la început de 2027.

Computerul cuantic va porni cu 50 de qubiți logici funcționali

Magne va fi pus la dispoziția companiilor și cercetătorilor pentru a dezvolta produse în domenii precum chimie, farmacie, logistică și finanțe. Potrivit informațiilor oferite de Bloomberg, se zvonește că s-a luat această decizie pentru ca producătorul de medicamente Novo Nordisk, unul dintre „motoarele” economiei daneze, să rămână în „cărți” pe piața medicamentelor pentru slăbit, pe care a făcut-o celebră.

Anul trecut, Fundația Novo Nordisk și guvernul danez au colaborat pentru a construi un supercomputer AI alimentat de Nvidia, destinat descoperirii de noi medicamente și proiectării de studii clinice. Computerul cuantic va porni cu 50 de qubiți logici funcționali, a declarat Jason Zander, vicepreședinte executiv la Microsoft.

Supercomputerul va deschide calea spre descoperiri în medicină și chimie

Calculatoarele cuantice pot să deschidă calea spre descoperiri în medicină, chimie și alte domenii unde combinațiile aproape infinite de molecule sunt imposibil de procesat pentru computerele clasice. Problema este că erorile în calculul cuantic sunt încă mari, iar corectarea acestora este una dintre cele mai dificile provocări tehnologice din prezent.

În plus, au nevoie și de condiții speciale, precum temperaturi apropiate de zero absolut, iar componentele sunt foarte scumpe și rare. Mai mult, computerele cuantice sunt ținute în camere speciale, departe de vibrații, câmpuri electromagnetice și de alți factori perturbatori.