Se deschid pârtiile din Sinaia

Administraţia domeniului schiabil al staţiunii Sinaia anunţă că miercuri se vor deschide unele dintre pârtiile staţiunii.

Preţurile pentru ski-pass sunt cele care au intrat în vigoare la 1 februarie anul acesta.

„Mâine deschidem o parte a domeniului schiabil sinăian, partea situată cel mai sus. În golul alpin vom putea schia pe Lăptici 1, Lăptici 2, Soarelui 2, Variantă şi pârtia de începători de la Cota 2000 deservită de bandă”, informează marţi, pe Facebook, reprezentanţii Gondolei Sinaia, instalaţie de transport pe cablu aflată în administrarea unei firme a Consiliului Local.

Conform sursei citate, preţurile pentru skipass rămân la nivelul stabilit la 1 februarie anul acesta. Astfel, skipass-ul pentru o zi costă 160 de lei de luni până vineri şi 170 de lei sâmbăta şi duminica pentru adulţi, studenţii şi copiii beneficiind de reduceri.

Urcarea sau coborârea pe un tronson cu telegondola este de 25 de lei, tarifele diminuându-se dacă turiştii cumpără urcare şi coborâre pe unul sau pe ambele tronsoane ale instalaţiei de transport pe cablu.

Programul de funcţionare al gondolei Sinaia, care urcă la Cota 1400, este între orele 8:00 – 17:00. Gondola Carp, care urcă la Cota 2000, porneşte la ora 08:30 şi are ultima cursă la ora 16:30.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Wizz Air introduce trei curse noi din Cluj Napoca

Care este numărul de telefon al Wizz Air pentru România fără...

Călătorii care au întrebări sau nelămuri legate de rezervările de bilete de avion de la Wiz Air întâmpină, de regulă, dificultăți în a contacta...
Frlocin Citu (INQUAM_Octav_Ganea)

Florin Cîțu: „Candidez la președinția PNL. Partidul are nevoie de un...

Primul – ministru Florin Cîțu și-a anunțat duminică dimineață candidatura la președinția Partidului Național Liberal. Flancat de un grup de aproximativ 30 – 40 de...