Se deschide expoziţia „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste”. Unde în București o puteți vedea

Publicat: 01 feb. 2022, 20:30, de Puterea.ro, în LIFESTYLE , ? cititori
Se deschide expoziţia „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste”. Unde în București o puteți vedea

Expoziţia „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste”, care pune în valoare donaţia făcută muzeului, de către solistă, în septembrie 2021, se va deschide miercuri, la Muzeul Naţional de Istorie a României.

Vor fi expuse documente de familie, fotografii, obiecte păstrate timp de generaţii, începând cu cele ale străbunicilor artistei, Ioana şi Nichita Nestorescu, negustor din Buzău, ajuns preşedinte al Corporaţiei Meseriaşilor-Comisiunea Arbitrilor din Buzău, în anul 1911, apoi ale fiicei lor Lucreţia Nestorescu, absolventă de pension, căsătorită cu Gheorghe Chiriac, caligraf, desenator, pictor şi tipograf, cu firmă la Bucureşti, părinţii lui Mircea Chiriac, tatăl Corinei Chiriac, după cum informează MNIR, într-un comunicat.

 Pe simeze se regăsesc şi documente ale bunicilor materni, paşaportul lui Hovelia Calaigian datat 1916 şi diploma de liceu a soţiei acestuia, Paris, născută Madirghian, refugiaţi armeni în România, tablouri de familie din oraşul natal Adabazar (azi, Adapazari, Turcia), fotografii de epocă reprezentând-o pe Hasmig Calaigian, mătuşa artistei, căsătorită cu Mampre Biberian, în anul 1926.

Rochia interbelică modificată de Corina Chiriac, plus multe alte lucruri deosebite

O serie de portrete de familie completează expoziţia, precum cel al mamei Corinei Chiriac, Arşaluiz-Eliza Calaigian, căsătorită Chiriac, pianistă, absolventă a Academiei Regale de Muzică din Bucureşti şi profesoară la Conservator şi cele ale lui Mircea Chiriac, profesor şi compozitor cu o activitate prodigioasă. Câteva dintre premiile primite de Mircea Chiriac sunt prezentate, alături de legitimaţiile, carnetele şi diplomele acestuia, în cadrul expoziţiei.

Partea dedicată artistei Corina Chiriac îmbină portretele de atelier, cele apărute în presa vremii, afişele unor concerte naţionale şi internaţionale din anii ’70 şi ‘?80, dar şi din anii 2000, cu cele mai frumoase rochii de scenă purtate în perioada 1970-2019. Sunt expuse: rochia interbelică modificată de Corina Chiriac şi purtată la festivalurile de la Dresda, R.D.G., 1975, şi „Bratislavska Lyra„, 1976, şi în turneele din R.D.G., Polonia şi Cehoslovacia, rochia de paiete argintii sau rochia „cu harpă” realizată pentru emisiunea „Eu sunt Corina”, regizată de Tudor Vornicu în 1979, ca şi rochiile purtate în America în perioada 1988-1994 şi cea purtată în 2019, la recitalul susţinut la Festivalul „Cerbul de Aur” de la Braşov.

Publicul poate admira mărturii ale unei cariere artistice de peste cinci decenii: trofee, diplome, decoraţii, legitimaţii, bilete de avion, LP-uri şi CD-uri, cărţi publicate, afişe, programe de sală şi multe alte piese intrate în patrimoniul muzeal.

Expoziţia va fi deschisă în perioada februarie – martie 2022 şi poate fi vizitată de miercuri până duminică, în intervalul orar 9,00 – 17,00, respectând normele sanitare aflate în vigoare.