Se fac verificări în România în privința drogurilor mortale din SUA

Publicat: 25 sept. 2023, 18:53, de Daria Diaconeasa, în SOCIAL , ? cititori
Se fac verificări în România în privința drogurilor mortale din SUA

Verificări uriașe în România în privința drogului mortal: peste 500 de farmacii eliberează medicamente care conțin oxicodonă și fentanil.

Ministerul Sănătății a anunțat controale în unitățile autorizate să deruleze activități cu medicamente stupefiante și psihotrope.

Încă din 18 septembrie au început verificările în farmaciile din România privind respectarea legalității eliberării medicamentelor care conțin oxicodonă și fentanyl. În acest moment există 500 de farmacii care eliberează medicamente care conțin aceste substanțe.

Verificările vor viza supravegherea și controlul îndeplinirii procedurilor legale privind returnarea și distrugerea medicamentelor stupefiante și psihotrope care nu mai corespund din punct de vedere calitativ, cu termen de valabilitate expirat sau care provin de la pacienți ce nu le mai utilizează.

Ministerul Sănătății a anunțat că în baza planului anual de inspecții, a demarat acțiuni de inspecție anterior anchetei în cauză și care vor continua în perioada următoare.

„În perioada imediat următoare, Ministerul Sănătății, în colaborare cu ANMDMR și cu alte instituții implicate în acest domeniu, va iniția un proiect de modificare a actelor normative în vigoare, în vederea reglementărilor mult mai stricte privind activitățile cu medicamente psihotrope și stupefiante”, se mai arată în comunicat.