Se fură și cerealele care vin din Ucraina! Au fost prinși 5 „cereferiști” care „operau” în Gara Larga

Publicat: 13 dec. 2023, 23:00, de Sorin Costea, în News , ? cititori
Se fură și cerealele care vin din Ucraina! Au fost prinși 5 „cereferiști” care „operau” în Gara Larga

Polițiștii de la Biroul „Investigații Criminale” din cadrul Secției Regionale a Poliției Transporturi Galați, au prins în flagrant, în Gara „Larga”, 5 angajați ai CFR care încărcau într-o mașină mai mulți saci cu cereale furate din vagoanele de sosite din Ucraina.

Creșterea cantităților de cereale exportate de Ucraina prin Portul „Docuri” din Galați le-a sugerat unor ceferiști ideea că ar putea face bani și din furtul cerealelor ucrainene, pentru că la un transport feroviar de câteva zeci de mii de tone de cereale nu se observă că au dispărut câteva sute de kilograme.

Locul cel mai potrivit pentru astfel de furtișaguri este Gara „Larga”, care se află la est de Galați, pe calea ferată cu ecartament larg care leagă Galațiul de granița cu Ucraina. De la faptul că este pe calea ferată cu ecartament „larg”, caracteristic căilor ferate din Ucraina și celelalte state din fostul spațiu sovietic vine și numele acestei halte, Gara „Larga”.

De fapt, Gara „Larga” este un triaj în care sunt oprite trenurile de marfă care vin de la granița cu Ucraina înainte de ajunge în port.

Aici acționau cei cinci ceferiști, angajați ai două districte ale CFR, care marți, la ora 13.00, au fost prinși în flagrant de polițiștii de la „Investigații Criminale” în timp ce încărcau într-un autovehicul mai mulți saci cu grâu și porumb.

„Cu sprijinul polițiștilor din cadrul Biroului Județean Poliție Transporturi Galați, au fost efectuate verificări, în zona triajului Larga, fiind descoperiți nouă saci încărcați cu același tip de cereale. A fost pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, în municipiul Galați, la locuința unui bărbat care ar avea funcția de șef de echipă în cadrul unuia dintre cele două districte.  

În urma percheziției, au fost descoperiți 5 saci cu grâu, 2 butoaie, unul din lemn și unul de tablă, ce conțineau porumb și grâu amestec, 3 saci mari, fiecare având greutatea aproximativă de 800 de kg, cu grâu, 28 de saci, dintre care 15 cu porumb și 13 cu grâu, iar, într-o magazie, pe jos, a fost descoperită o cantitate de porumb și grâu, ce urmează a fi stabilită cu exactitate.

De asemenea, în timpul flagrantului delict, au fost descoperiți 30 de saci, fără conținut, în portbagajul autovehiculului, precum și 16 saci cu cantitatea totală de 620 kg cereale, care au fost ridicați”, se spune în comunicatul Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Galați.

Grupul infracțional este format din doi bărbați din Galați, de 56, respectiv 51 de ani, un bărbat în vârstă de 33 de ani din Brăila și alți doi bărbați, cu vârste de 55 și 56 de ani, din comuna Berești Meria, situată în nordul județului Galați, la granița cu Vasluiul.

Potrivit reprezentanților IPJ Galați, „în cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, iar cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați”.