Se încing luptele pentru „șefia” Universității din Galați. Rector interimar, o fostă consilieră PSD

Publicat: 23 feb. 2024, 06:14, de Sorin Costea, în ACTUALITATE , ? cititori
Se încing luptele pentru „șefia” Universității din Galați. Rector interimar, o fostă consilieră PSD

Bătălia pentru mandatul de rector al Universității de stat „Dunărea de Jos” din Galați a luat amploare și e pe punctul de a fi politizată, în jurul lui Lucian Georgescu, fost ministru al Cercetării în Guvernul Grindeanu, care revendică al doilea mandat de rector, conturându-se o tabără de universitari cu carnete PSD.

Ziarul „Puterea” a relatat despre scandalul de la universitatea de stat din Galați, la care alegerile de pe 14 decembrie pentru desemnarea rectorului universității au fost invalidate din cauza neregulilor constatate de Corpul de Control al Ministerului Educației.

Prof univ dr Lucian Georgescu, care fusese reales pentru al doilea mandat de rector, dar a fost invalidat, a cerut demisia ministrului Educației, Ligia Deca și deschis acțiuni în instanță cerând anularea Raportului Corpului de Control nr DJG81/DC/R.22.01.2024 și suspendarea ordinului ministrului Educației.

Profesorul Georgescu a înregistrat o primă înfrângere, după ce în dosarul nr 98/44/2024 Curtea de Apel Galați a respins cererea sa „inadmisibilă”. Mai este pe rolul Curții de Apel dosarul nr 101/44/2024, în care Lucian Georgescu a cerut cam același lucru, „suspendare executare act administrativ”, în acest dosar fiind fixat un prim termen pe 29 februarie.

Se conturează o tabără a PSD. A fost aleasă rector interimar prof univ dr Daniela Buruiană, fostă consilieră județeană PSD

Între timp a încetat mandatul de rector al Universității „Dunărea de Jos” pe care Lucian Georgescu îl deținea din 2019 și era necesar ca Senatul Universității să aleagă un rector interimar care să administreze activitatea universității până la organizarea unor noi alegeri pentru desemnarea rectorului.

Un rol important îl are conf univ Alexandru Nechifor, care a fost ales președinte al Senatului Universității după ce Lucian Georgescu părea să obțină al doilea mandat de rector la alegerile invalidate de pe 14 decembrie. S-ar putea spune că au fost în echipă, Georgescu lăudând faptul că Alexandru Nechifor este, la 34 de ani, cel mai tânăr președinte al senatului unei universități de stat din România.

Cei doi mai au în comun și apartenența politică. Prof univ dr Lucian Georgescu este un membru marcant al PSD Galați, a fost ministru al Cercetării în Guvernul Grindeanu, iar conf univ Alexandru Nechifor este consilier județean PSD.

La ședința Senatului Universității din Galați, prezidată de Nechifor, a fost aleasă rector interimar prof univ dr ing Daniela Buruiană, care are în comun cu Georgescu și Nechifor și carnetul de membru PSD.

Daniela Buruiană a fost consilier județean PSD și în urmă cu câțiva ani poza în postura de șefă de cabinet a fostului senator PSD Gheorghe Saghian, vărul fostului ministru Petre Daea.

Dilemă. A fost Daniela Buruiană coordonatoarea Laboratorului în perioada în care „PFA Georgescu” delapida fondurile universității? 

În CV-ul rectorului interimar Daniela Buruiană se precizează că din 2014 este „coordonator laborator” și în această calitate a coordonat Proiectul „Dezvoltarea si Extinderea Laboratorului de Monitorizare Integrată a Factorilor de Mediu (apa, aer, sol)”.

Aici apare o coliziune între informații disparate, pentru că unele detalii ar putea elucida dilema dacă ar putea fi o legătură între laboratorul coordonat de Daniela Buruiană și dosarul în care este cercetat penal profesorul Lucian Georgescu.

La un control efectuat în 2017 la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați de o echipă de la inspectori de la Curtea de Conturi s-a descoperit că prof univ dr ing Lucian Georgescu derula afaceri, prin „PFA Georgescu Lucian”, folosind echipamentele Laboratorului Credențial din cadrul Centrului Regional de Cercetare și Monitorizare a Calității Mediului de la Facultatea de Științe și Mediu. În baza constatărilor Curții de Conturi a fost constituit un dosar penal pe numele profesorului.

„Faptele s-au petrecut în perioada 2014-2017. Este vorba de un număr relativ mare de acte materiale, în sensul în care inculpatul Lucian Puiu Georgescu a folosit resursele Universității în scop propriu, fără a avea cadrul necesar pentru acest lucru. S-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva acestuia pentru infracțiunea de delapidare prevăzută de articolul 295, alineatul 1, Cod Penal”, a confirmat Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați.

Corespunde anul în care Daniela Buruiană a devenit coordonatoarea laboratorului cu anul 2014 în care, potrivit Curții de Conturi, profesorul Georgescu a închiriat laboratorul cu 500 de lei/lunar pentru ca „PFA Georgescu” să încaseze sume mari pentru analize în contracte cu regii locale, fabrica de ulei „Prutul” și rețelele „Kaufland” și „Selgros”, etc., contracte în care banii ar fi trebuit să fie încasați de Universitate, care era proprietara laboratorului și care îi plătea salariile profesorului. Georgescu susține că acuzațiile „sunt false”.

Până la clarificarea situației avem o dilemă. Diferă denumirile celor două laboratoare, unul e numit de Curtea de Conturi „laborator credențial” în cadrul „Centrului de Cercetare și Monitorizare a Calității Mediului”, celălalt este numit în CV-ul Danielei Buruiană „Laborator Monitorizare Integrata a Factorilor de Mediu (apa, aer,sol)”. Ambele laboratoare au același obiect de activitate.

Dacă sub denumirile diferite ar fi vorba de același laborator, lucrurile s-ar putea complica.

Începe „vânătoarea de vrăjitoare”  în Aula Magna a Universității de stat din Galați?

Potrivit unor cadre didactice de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați atmosfera din universitate este extrem de tensionată, pentru că se profilează o „vânătoare de vrăjitoare”.

Bănuielile îi vizează pe cei trei universitari cu carnete PSD, Lucian Georgescu, Daniela Buruiană și Alexandru Nechifor, care ar încerca să găsească „petele negre” în CV-urile posibililor candidați la mandatul de rector la noile alegeri care vor avea loc, pentru a-i discredita pe aceștia înainte de a se înscrie în competiție.

Se pare că principalul vizat este prof univ dr Cătălin Fetecău, contracandidatul lui Lucian Georgescu la alegerile din decembrie, dar sunt luați în calcul și alți posibili candidați la mandatul de rector.

„Nu știu cum un om atât de inteligent, pentru că domnul Georgescu e extraordinar de inteligent, a putut să facă atât de multe greșeli”

S-a ajuns la o degradare fără precedent a climatului din una dintre universitățile de stat importante. În ultimii ani, cercetătorii de la Universitatea „Dunărea de Jos” s-au remarcat prin obținerea unor rezultate importante în domeniul ingineriei alimentare, arhitecturii navale, ingineriei, protecției mediului, etc.

Chiar prof univ dr Lucian Georgescu și prof univ dr Daniela Buruiană sunt colegi în echipa care realizează punerea la punct a unui asfalt fabricat din grit de sablare și deșeuri de plastic. Prof univ dr Cătălin Fetecău, contracandidatul lui Georgescu la alegerile din decembrie, a coordonat echipa care a pus la punct tehnologia de transformare a deșeurilor de plastic în dale de pavaj și alte elemente de construcții.

Pătrunderea politicului în viața universitară a dus la degradarea la care ne referim. A explicat cum stau lucrurile în cadrul unei emisiuni la o televiziune locală, Ștefan Baltă, conferențiar la Facultatea de Inginerie, care a fost o vreme membru PNL și a fost „ținta” colegului de la PSD.

 „Nu știu cum un om atât de inteligent, pentru că domnul Georgescu e un om extraordinar de inteligent, a putut să facă atât de multe greșeli, într-o perioadă atât de scurtă. Nu o sa înțeleg niciodată de ce a făcut rău la oameni, eu fiind unul dintre ei (…). Dânsul spunea că are multe plângeri la Minister și în penal. Ceea ce nu știe lumea este câte plângeri a făcut dânsul după ce a ajuns rector (…). La adresa mea și a altor colegi a făcut plângeri la ANI, la Parchet, la DNA”, a spus Ștefan Baltă.