Se întorc bursele tăiate pentru elevi? Ce spune ministrul Educaţiei

Publicat: 16 sept. 2025, 10:42, de Anamaria Ionel, în POLITICĂ , ? cititori
Se întorc bursele tăiate pentru elevi? Ce spune ministrul Educaţiei
Foto: g4media.ro

Elevii și studenții din România ar putea primi din nou burse de performanță, după ce în acest an s-au confruntat cu tăieri semnificative ale acestor forme de sprijin financiar. Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat că Guvernul ia în calcul reintroducerea acestor burse în bugetul de anul viitor, în semn de recunoaștere a meritelor celor care obțin rezultate foarte bune la învățătură și la concursurile școlare.

Daniel David: „Va trebui să fim tot primii care întoarcem unele măsuri”

Potrivit oficialului primele burse luate în calcul pentru a fi finanţate sunt cele de merit.

„Pentru cele de performanță nu am avut în acest an buget suficient, nici după toate măsurile luate pentru a le putea acoperi, dar în zona performanței am păstrat. Premiile, măcar, la Olimpiade. Dacă am fost primii, va trebui să fim tot primii care întoarcem unele măsuri. Iar printre măsurile pe care le întoarcem, da, bursele pentru performanță și în zona studenților, bursele sunt importante. Mie mi-ar plăcea să putem începe să gândim în bugetul de anul viitor”, a declarat ministrul pentru Observatornews.ro.

Tăierea burselor a generat nemulțumiri puternice în rândul elevilor, părinților și cadrelor didactice, mai ales că acestea reprezentau nu doar un sprijin financiar, ci și o formă de motivare pentru rezultate școlare deosebite. Bursele de performanță erau acordate elevilor care obțineau medii foarte mari sau participau la olimpiade și concursuri școlare de nivel național și internațional.

În prezent se acordă următoarele tipuri de burse:

  • Burse de merit: pentru elevii de gimnaziu, liceu și profesional (inclusiv dual).
  • Burse sociale: pentru elevii de la toate nivelurile învățământului obligatoriu.
  • Burse tehnologice: pentru elevii din învățământul profesional, inclusiv dual.
  • Burse pentru mame minore: pentru elevele reintegrate în școală după naștere.

Moțiunea respinsă împotriva ministrului Educației

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a depus la Senat o moțiune simplă prin care cerea demisia ministrului Educației, Daniel David, acuzându-l că „a pus educația pe butuci” prin măsuri considerate de opoziție drept austeritate mascată. Documentul a fost dezbătut și supus votului luni, 15 septembrie, însă a fost respins de majoritatea senatorilor, ceea ce îi permite lui Daniel David să rămână la conducerea ministerului.

Citeşte şi: Senatul respinge moțiunea simplă împotriva ministrului Educației, Daniel David: coaliția se arată unită în Parlament

În textul moțiunii, AUR a criticat dur Legea nr. 141/2025, adoptată prin asumarea răspunderii, pe care a numit-o „cel mai brutal atac asupra educației din ultimii ani”. Printre prevederile contestate se numără majorarea normei didactice de la 18 la 20 de ore pe săptămână fără o creștere salarială, reducerea cu peste 50% a fondului de burse, dar și comasarea a sute de unități de învățământ.

Potrivit sindicatelor din educație, aceste măsuri ar putea duce la pierderea a peste 15.000 de posturi și la închiderea a aproximativ 900 de școli, în special din mediul rural. AUR a mai avertizat asupra riscului creșterii abandonului școlar, întrucât elevii ar fi obligați să parcurgă distanțe tot mai mari pentru a ajunge la cursuri.

În ciuda acestor critici, votul final a consfințit sprijinul politic de care ministrul Daniel David se bucură în continuare. Respingerea moțiunii arată că reforma educațională promovată de Guvern merge mai departe, chiar dacă opoziția și sindicatele reclamă efectele negative asupra calității învățământului.