Se lucrează la scenariul revenirii suporterilor pe stadioane: Când ar putea fi luată decizia

Ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, a declarat că autoritățile lucrează la scenariul revenirii suporterilor pe stadioane, însă decizia va fi luată după Supercupa Europei la fotbal de la Budapesta, din 24 septembrie, la care va fi permis accesul spectatorilor.

Întrebat în cadrul unei conferințe de presă dacă este posibil ca suporterii să revină în curând pe stadioane, Stroe a răspuns:

„Nu vă ascund faptul că lucrăm la acest scenariu. Există un cadru pe care îl realizăm, apropo de modul cum se pot organiza aceste competiţii şi mai ales de momentul de sosire şi de plecare de la stadion.

Sunt zone cu risc epidemiologic ridicat pentru că vorbim de mii de oameni adunaţi în acelaşi timp pe un stadion. Modalitatea de aşezare a suporterilor în tribune se poate face extrem de uşor în baza unei rezervări online, exact cum se rezervă biletele la cinematograf”, a afirmat ministrul Ionuţ Stroe.

Stroe a explicat că și organizatorii, dar și suporterii trebuie să fie responsabili. Organizatorii trebuie să se asigure că are suficienți stewarzi, că poate face accesul etapizat, pe parcursul mai multor ore.

Suporterii trebuie să conștientizeze pericolul virusului și să respecte măsurile impuse de autorități.

Ministrul le-a cerut suporterilor „puţină” răbdare, precizând că pe 24 septembrie va avea loc la Budapesta Supercupa Europei la fotbal, cu o treime din locurile arenei ocupate de suporteri şi că acest meci va fi un experiment în perspectiva readucerii fanilor pe stadioane.

„UEFA lansează un proiect pilot, organizând la Budapesta Supercupa Europei cu 30 la sută spectatori. Să vedem cum funcţionează şi dacă cifrele pandemiei vor fi pe pantă descendentă, cu siguranţă şi noi vom putea avansa acest scenariu”, a adăugat ministrul Tineretului şi Sportului.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Portul Constanţa se pregătește pentru noua recoltă: Toate drumurile intens circulate...

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanţa anunță că, în următoarele două luni, adică până la începerea campaniei de recoltare, toate drumurile intens circulate...

Prefectul de Prahova îi face concurență lui Iulian Dumitrescu la preşedinţia...

Virgiliu Nanu, preşedintele PSD Prahova și prefectul județului, îi face concurență lui Iulian Dumitrescu, acuzat de corupţie şi aflat sub control judiciar, la preşedinţia...