Se mai prescrie un dosar crucial – un alt cadou de lux pentru vinovați

Câinii latră, caravana trece, iar în România dreptatea vine doar dacă are chef. Dosarul 10 august, simbol al abuzului de putere și al bătăii de joc la adresa cetățenilor, e pe cale să se stingă singur, fără vinovați și fără scuze. Îi doare fix în pix pe cei care ar trebui să apese pe accelerația justiției – ba chiar pare că țin frâna trasă cu ambele mâini, ca să expire mai repede.

Povestea unui dosar ținut pe ventilator

Bogdan Pîrlog, procurorul militar care a deschis ancheta în cazul represiunii din 10 august 2018, o spune pe șleau (pentru hotnews.ro):

dacă lucrurile continuă în același ritm, dosarul se va prescrie în 2026.

Punct. Nu pentru că lipsesc probele sau martorii, ci pentru că sistemul judiciar se mișcă deliberat ”în reluare”, cu amânări peste amânări, până când faptele devin, oficial, imposibil de sancționat.

Cronologia e un dezastru.

Protestul din 10 august – mii de oameni gazați și bătuți în centrul Capitalei – e anchetat de șapte ani. În 2020, dosarul a fost clasat. În 2022, redeschis. În 2024, trimis în instanță. De acolo, a intrat într-o Cameră Preliminară care trebuia să dureze câteva luni, dar a înghițit un an întreg, fără niciun progres real.

Pîrlog subliniază limpede:

termenele prevăzute de lege au fost încălcate fără rușine.

Nimeni nu răspunde, nimeni nu apasă pe accelerație. Totul pare calculat pentru a împinge cazul direct în groapa prescrierii. E strategia perfectă pentru cei acuzați: nu câștigă în instanță, dar scapă curat pentru că timpul – nu justiția – le dă dreptate.

Reforma pensiilor speciale, văzută din interior

Pîrlog nu s-a ferit să comenteze și pachetul de reformă a pensiilor speciale anunțat de guvern: vârsta de pensionare urcată la 65 de ani, stagiu complet de cotizare de 35 de ani și plafonarea pensiei la 70% din ultimul venit net.

Pe hârtie, pare o schimbare majoră. În realitate, spune procurorul, e doar un machiaj pe fața unui sistem care știe să-și protejeze privilegiile.

Problema nu e doar la cifre, ci la felul în care legea e scrisă și aplicată.

Cu formulări elastice și excepții strecurate strategic, sistemul se asigură că cei „din familie” pot să iasă la pensie cu avantaje intacte, chiar dacă opinia publică e furioasă. Se schimbă ambalajul, dar cutia rămâne aceeași.

Pîrlog atrage atenția că pensiile speciale nu sunt doar o chestiune de bani, ci și una de putere: un magistrat sau un ofițer cu venituri colosale după retragere are resurse și influență să rămână un pion important în jocul politic și administrativ. Reforma, în forma actuală, nu taie această pârghie, ci doar o cosmetizează.

Două fețe ale aceleiași monede: protecția de castă

Dosarul 10 august și reforma pensiilor speciale sunt, în esență, expresia aceluiași mecanism: un sistem construit să se apere pe el însuși. Când trebuie să răspundă pentru abuzuri, trage de timp până când vinovații scapă prin prescripție. Când e presat să-și reducă privilegiile, rescrie legea astfel încât privilegiile să rămână, sub o formă „legală”.

În ambele cazuri, opinia publică este tratată ca un public de teatru ieftin: i se arată decoruri frumoase – declarații ferme, reforme anunțate cu surle și trâmbițe – dar piesa jucată pe scenă e mereu aceeași. Actorii nu schimbă nici replicile, nici finalul.

De la protestatarii gazați în Piața Victoriei până la cetățeanul care plătește din taxe pensii de zeci de mii de lei, victimele sunt aceleași: oamenii care nu au acces la butoanele puterii. Iar cei care controlează aceste butoane știu să le folosească nu pentru dreptate sau echitate, ci pentru conservarea propriei impunități.

Este același cerc închis: magistrați, politicieni, șefi din structurile de forță, toți legați printr-o rețea de protecție reciprocă. Dosarele care îi privesc se sting înainte de verdict, legile care le ating pensiile se îndoaie înainte de vot. Și totul se face cu o lejeritate cinică, ca și cum ar fi un drept divin, nu o sfidare directă a ideii de stat de drept.

Concluzia – la baionetă

România nu duce lipsă de legi. Duce lipsă de coloană vertebrală acolo unde contează. Un stat care își lasă victimele să aștepte șapte ani pentru un verdict pe care știe dinainte că nu-l va mai da, nu e un stat de drept – e un mecanism de spălat vinovați în public, cu detergent legislativ.

Prescripția nu e un accident procedural, ci o strategie.

O armă tăcută, folosită cu sânge rece pentru a-i scăpa pe cei cu relații și grade. În paralel, pensiile speciale – aceste rente medievale de lux – sunt apărate cu o încăpățânare demnă de cauze nobile. Rezultatul: vinovații rămân liberi, privilegiații rămân bogați, iar cetățeanul obișnuit rămâne captiv într-un spectacol grotesc pe banii lui.

Nu e vorba doar de un dosar sau de o lege.

E vorba de același Sistem care și-a construit în jur ziduri atât de groase, încât nicio anchetă și nicio reformă nu le pot sparge fără un cutremur social. Iar până când acel cutremur nu vine, ne vom trezi mereu în fața aceleiași scene: un alt dosar crucial care se prescrie, un alt cadou de lux pentru vinovați.

Cine ar trebui să răspundă în dosarul 10 august

1. Colonel (r) Gheorghe Sebastian Cucoș – fost prim adjunct al Jandarmeriei Române, trimis în judecată și acuzat de complicitate la abuz în serviciu, alături de alți șefi ai Jandarmeriei.
2. Colonel Ionuț Cătălin Sindile – fost șef al Jandarmeriei Române, și el trimis în judecată pentru aceleași fapte grave.
3. Maior Laurențiu Cazan – director general al Direcției Generale de Jandarmi București la vremea intervenției, acuzat și el implicat în lanțul decizional executiv.
4. Secretarul de stat Mihai Dan Chirică – implicat în lanțul ierarhic al MAI, și cercetat în aceeași schemă de complicitate la abuz în serviciu.
5. Colonelul Cătălin Răzvan Paraschiv, poreclit „dirijorul/omul în alb” — a coordonat Brigada Specială de Intervenție în Piața Victoriei, fiind protagonist vizual al intervenției violente. Nu a fost trimis în judecată, deși e un veritabil simbol al operațiunii „în alb”.
6. Carmen Dan, fostul ministru de Interne din perioada protestului — audiată ca martor la DIICOT, dar procurorii militari au decis clasarea pentru ea (și Liviu Dragnea), motivând că nu au găsit indicii de infracțiuni…

Deci, ca să fie 100% clar: avem nume proprii, cu rang și funcție, nu e vorba de metafore sau expresii. Cei în răspundere sunt oficiali de rang înalt, cu eșaloane decizionale directe — dar dintre ei, unii chiar scapă, în vreme ce alții se ridică pe scena simbolică fără pic de consecință.