Se pregătește: Lista de membri ai elitei ruse care vor fi sancţionaţi dacă Rusia invadează Ucraina

Statele Unite şi aliaţii lor au pregătit o listă de membri ai elitei ruse care vor fi sancţionaţi dacă Rusia invadează Ucraina, a dezvăluit luni un înalt oficial american, potrivit Reuters.

Sub rezerva anonimatului, respectiva sursă a agenţiei Reuters a declarat că „persoanele pe care le-am identificat fac parte din cercul interior al Kremlinului sau sunt apropiate de acesta şi joacă un rol în adoptarea deciziilor guvernului, sau cel puţin sunt complice la comportamentul destabilizator al Kremlinului”. SUA au creat pachete de sancţiuni precise atât împotriva elitelor ruse care îndeplinesc criteriile, cât şi a membrilor familiilor acestora, iar eforturile în acest sens sunt coordonate cu aliaţii şi partenerii Washingtonului, a afirmat oficialul citat.

El nu a nominalizat niciuna din persoanele vizate, dar a arătat că „există o listă lungă de indivizi din care putem alege”, iar unii dintre aceştia sunt şi pe lista secretă din Secţiunea 241 a legii privind contracararea prin sancţiuni a adversarilor Americii. Congresul SUA a primit un raport referitor la aceste informaţii în 2018. „Nu putem dezvălui conţinutul listei sau dezvălui anumite nume, din cauza riscului de sustragere a respectivilor, însă (lista) oferă suficiente ţinte şi reţele familiale implicate în ascunderea activelor”, a asigurat oficialul, adăugând că unele ţinte sunt deosebit de vulnerabile din cauza legăturilor financiare strânse cu Occidentul.

Nu vor mai putea beneficia de avantajele depunerii banilor în Occident

„Acoliţii lui Putin nu îşi vor mai putea folosi soţiile sau alţi membri de familie ca intermediari pentru ocolirea sancţiunilor. Sancţiunile le-ar întrerupe accesul la sistemul financiar internaţional şi ar garanta că nici ei, nici membrii familiilor lor nu vor mai putea beneficia de avantajele depunerii banilor în Occident şi ale frecventării universităţilor occidentale de elită”, a mai spus sursa citată. Acţiunile împotriva oligarhilor constituie doar o parte din planul SUA şi al aliaţilor de a-l sancţiona pe preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, în cazul unei invazii în Ucraina, după concentrarea a zeci de mii de militari ruşi la frontiera ucraineană. Rusia susţine că nu are astfel de intenţii, reaminteşte Reuters.

Preşedintele american Joe Biden nu a exclus nici sancţiunile directe împotriva lui Putin.

Oficialii americani au dat deja detalii despre alte măsuri, cum ar fi sancţionarea instituţiilor financiare ruse şi controlul exporturilor, prin care s-ar putea restricţiona mare parte din tehnologiile industriale şi bunurile de consum livrate Rusiei.’

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Romania intra pe data de 31 martie in Spatiul Schengen pe cale aeriana si maritima

România intră pe data de 31 martie în Spațiul Schengen pe...

România intră pe data de 31 martie în Spațiul Schengen pe cale aeriană și maritimă, iar situația se va schimba pentru românii care călătoresc...

Ce știe și ascunde Nicușor Dan: peste 10 mii de bucureșteni...

Mușamalizare criminală: listele cu situația reală a clădirilor cu risc major în caz de cutremur ținute secrete de Primăria Capitalei.  Peste 100 de clădiri...