Se reiau meciurile cu spectatori și se redeschid sălile de sport și piscinele interioare

Ministerul Tineretului şi Sportului anunță că de la 1 iunie meciurile și competițiile sportive vor putea avea loc cu prezența spectatorilor. De asemenea, tot de la 1 iunie se redeschid sălile de sport și piscinele interioare.

„Lumea sportului se bucură de la 1 iunie de importante măsuri de relaxare privind participarea spectatorilor la competiţiile sportive, dar şi cu privire la activitatea sălilor de sport şi fitness şi a piscinelor interioare, ca urmare a aprobării în şedinţa de Guvern de ieri a Hotărârii pentru modificarea şi completarea anexelor nr. 2 şi 3 la Hotărârea Guvernului nr. 531/2021. Hotărârea urmează a fi publicată în scurt timp în Monitorul Oficial, urmând să intre în vigoare la data publicării”, se arată pe site-ul MTS.

Potrivit noilor reguli, suporterii vor putea reveni la evenimentele sportive în spaţii închise. Condiția este însă ca spațiul în care are loc competiția este să fie ocupat la doar 25% din capacitate.

Suporterii care vor să participe la competiții trebuie să prezinte rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore ori. Sunt acceptate și documentele care atestă rezultatul negativ al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore. De asemenea, suporterii au posibilitatea să se vaccineaze la intrarea în incintă.

Noile reguli se regăsesc în cuprinsul Ordinului comun MTS/MS nr. 310/708/2021.

„Veştile sunt foarte bune şi mă bucur de acest pas major către normalitate. El vine pe fondul evoluţiei favorabile a situaţiei pandemice, a scăderii constante a numărului de infectări şi cazuri grave şi a succesului campaniei de vaccinare. Responsabilitatea celor care au înţeles cât de importantă este contribuţia fiecăruia dintre noi la aceste procese a adus o deschidere fără precedent. Pentru sport, dar nu numai. Toţi ne dorim aceleaşi lucruri: viaţa normală, bucuria de a fi împreună, de a ne reintegra în normalitate, fără nicio teamă. Haideţi să continuăm pe acest drum! Noi suntem aici pentru a deschide treptat toate aceste uşi, dar nu putem face asta fără voi”, a declarat Ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak.

O altă noutate o constituie faptul că a fost reintrodusă posibilitatea accesului pentru persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

Astfel, la evenimentele sportive în spaţii închise şi deschise vor putea participa ca spectatori, în limita a 25% din capacitatea maximă a spaţiului:

  • persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-COV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
  • persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore;
  • persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

Se redeschid sălile de sport

Se redeschid la capacitate maximă sălile de sport şi/sau fitness, în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

Se redeschid piscinele interioare

Se redeschid şi piscinele interioare, până la un procent de 70% din capacitatea maximă a spaţiului, în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu obligaţia operatorilor economici care desfăşoară activităţi de administrare a acestor bazine de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al Ministrului Tineretului şi Sportului şi al Ministrului Sănătăţii, informează News.ro.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Ligia Deca

Înscrierea în creșă sau grădiniță pentru anul școlar 2024-2025, începe pe...

Înscrierea în creșă sau grădiniță pentru anul școlar 2024-2025 începe pe data de 27 mai,  a anunțat ministrul Educației, Ligia Deca, pe Facebook. ”Am anunțat,...
Robert Negoiță: Să se desființeze Primăria Generală a Capitalei

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță: „N-am nimic de împărțit cu primarul...

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, face o serie de precizări după incidentul care a avut loc, luni, în sectorul condus de el, când Poliția...