Se schimbă regulile la divorț. Fiecare fost soț își va putea păstra numele fără acordul celuilalt
Regulile privind numele de familie după divorț ar putea fi simplificate semnificativ. Senatul României a adoptat o propunere legislativă care le permite foștilor soți să decidă individual dacă păstrează sau nu numele purtat în timpul căsătoriei, fără a mai depinde de acordul celeilalte părți sau de o hotărâre judecătorească.
Ce prevede noua propunere
Inițiativa legislativă, susținută de parlamentari USR și PNL, modifică actualele prevederi din Codul civil care condiționează păstrarea numelui de familie de acordul fostului soț sau de o decizie a instanței.
Pollyana Hangan, deputată USR și unul dintre inițiatori, a explicat că proiectul are în vedere în special situația mamelor care, pe lângă impactul emoțional al divorțului, sunt nevoite să treacă prin proceduri suplimentare pentru a-și păstra numele.
Ea a arătat că identitatea unei persoane nu ar trebui să fie afectată de o formalitate administrativă și că schimbarea legislativă urmărește reducerea birocrației și oferirea unei forme de stabilitate.
„Am inițiat acest proiect cu gândul la mamele care, pe lângă greutatea unui divorț, nu ar trebui să mai ducă și povara pierderii numelui sub care sunt cunoscute de copiii lor sau în viața lor socială și profesională.
Identitatea nu se rescrie printr-o formalitate. Prin această lege putem să oferim liniște, continuitate și respect și mai puține drumuri, mai puțină birocrație și mai multă siguranță pentru femeile care își reconstruiesc viața. Este o schimbare simplă, dar cu impact profund în viața de zi cu zi”, a explicat deputata.
Impact pentru românii din Diaspora
Iulian Lorincz, deputat USR de Diaspora și co-inițiator al proiectului, a subliniat că modificarea elimină o procedură considerată învechită, care creează dificultăți suplimentare mai ales pentru românii stabiliți în străinătate.
Acesta a explicat că schimbarea numelui poate presupune refacerea documentelor în mai multe state, costuri suplimentare și timp pierdut.
„Aducem o simplificare acolo unde birocrația creează dificultăți reale. Să nu uităm că pentru românii din Diaspora, schimbarea numelui poate însemna refacerea documentelor în mai multe țări, drumuri suplimentare, timp pierdut și costuri”, explică deputatul.
Proiectul este co-inițiat și de Alina Gorghiu.
Ce spune legea în prezent
În forma actuală, Codul civil prevede că păstrarea numelui din timpul căsătoriei este posibilă doar cu acordul celuilalt soț. În lipsa acestui acord, persoana interesată trebuie să se adreseze instanței și să dovedească motive temeinice pentru menținerea numelui.
De asemenea, în cazul divorțului la ofițerul de stare civilă sau la notar, este necesar consensul ambelor părți cu privire la numele purtat după separare.
Procedura poate implica timp suplimentar, costuri judiciare și presiuni emoționale.
Noua reglementare permite fiecărui fost soț să decidă pentru sine dacă păstrează numele dobândit în timpul căsătoriei sau revine la numele anterior, fără a mai depinde de acordul celeilalte părți.
Inițiatorii susțin că astfel sunt eliminate blocajele și presiunile, iar formalitățile administrative – precum actualizarea actelor, a conturilor bancare sau a documentelor profesionale – pot fi evitate în situațiile în care persoana dorește continuitate.