Se vinde clădirea unde a avut loc infamul experiment de la Pitești

Publicat: 01 iul. 2023, 15:30, de Andrei Ceausescu, în SOCIAL , ? cititori
Se vinde clădirea unde a avut loc infamul experiment de la Pitești

Celularul fostei închisori Pitești va deveni monument istoric în această vară, ordinul de clasare a întregului complex al Închisorii Pitești fiind publicat în următoarele săptămâni.

În ședința Consiliului Local al Primăriei Pitești de joi 29 iunie, Primăria a decis să-și exercite dreptul de preempțiune și să achiziționeze partea de clădire cunoscută drept “celular” de la actualul proprietar, firma Conarg, aceeași care la începutul lui 2021 dorise să demoleze clădirea cu o importanță istorică atât de mare. Este vorba practic de clădirea unde au fost torturați sute de deținuți în cadrul teribilului Experiment Pitești, desfășurat în perioada 1949-1951, scrie Adevărul.

O parte din fosta închisoare Pitești, locul unde s-a desfășurat teribilul Experiment Pitești în perioada 1949-1951, a fost la un pas să fie demolată. Intervenția unei fundații a stopat însă planurile.

În ianuarie 2021, o firmă ce a ridicat zeci de blocuri în Pitești și în București obținuse de la Primăria Pitești un certificat de urbanism pentru demolarea unei clădiri. Numai că respectiva clădire pentru care se cerea demolarea era chiar celularul fostei închisori Pitești. Firma Conarg dorea să o demoleze pentru a ridica un bloc de locuințe. Fostul Penitenciar Pitești este clasat ca ansamblu în Lista Monumentelor Istorice, cu subcomponentele: Pavilionul administrativ și Pavilionul deținuți – camera 4 spital. Însă celularul fostei închisori nu era clasificat monument istoric și risca să fie demolat.

O parte din clădire va deveni muzeu

Maria Axinte, fondatoarea Memorialului Închisoarea Pitești, ce deține fosta clădire administrativă a închisorii Pitești, a aflat de această inițiativă și a început demersurile și solicitările la Ministerul Culturii și Institutul Național al Patrimoniului pentru ca celularul fostei închisori Pitești să fie clasat monument istoric în regim de urgență. Maria Axinte a depus sute de documente, studii și fotografii ca argumentare a demersului său. Iar demersurile sale au dat roade după doi ani. Axinte și fostul deținut politic Sergiu Rizescu au mers la ședința în care Primăria Pitești a hotărât să își exercite dreptul de preempțiune și să cumpere clădirea cu suma de 500.000 de euro.

”Apreciem propunerea domnului primar Gentea și a domnilor consilieri, ca partea cea mai bine conservată din fostul celular, demisolul, precum și parterul, să devină spațiu muzeal pentru ca publicul să poată explora această zonă până acum inaccesibilă. Accesul poate fi posibil direct din Memorialul Închisoarea Pitești, astfel încât istoria penitenciarului să aibă continuitate pentru publicul care vizitează. Primăria s-a arătat deschisă în a colabora cu Fundația Memorialul Închisoarea Pitești, astfel că vom propune un proiect care să pună în valoare acest corp ce se dorește să devină parțial muzeu. Restul clădirii, la etajele 1 și 2, se dorește să rămână zonă de birouri pentru instituții din subordinea primăriei”, a declarat pentru ”Adevărul” Maria Axinte.

Între 1949 şi 1951, la închisoarea Piteşti s-a desfăşurat Experimentul Piteşti, considerat a fi cel mai mare şi cel mai intensiv program de spălare a creierului prin tortură din tot blocul comunist. Iar dintre miile de oameni care au trecut prin ororile Experimentul Piteşti, la ora actuală mai sunt doar câțiva supraviețuitori.

Scriitorul Aleksandr Soljeniţîn – laureat al Premiului Nobel pentru literatură – considera că experimentul de la Piteşti a fost „cea mai teribilă barbarie a lumii contemporane“.