Țuică de cinci litri, spumant și pachete în mașina de serviciu. Florin Manole cere schimbarea de urgență a șefului Inspecției Muncii
Chiar în prima zi de mandat la Ministerul Muncii, Florin Manole i-a cerut premierului să-l înlocuiască de urgență pe șeful Inspecției Muncii, inspectorul general de stat Dantes Nicolae Bratu. Noul ministru își motivează propunerea prin ancheta penală deschisă de DNA, după ce presa a publicat în septembrie imagini cu pachete și bunuri încărcate în portbagajul mașinii de serviciu a acestuia.
Florin Manole cere schimbarea de urgență a șefului Inspecției Muncii
Noul ministru al Muncii a anunțat demersul printr-o postare pe pagina sa de Facebook. Conform acestuia, propunerea trimisă premierului are la bază informațiile apărute în spațiul public în luna septembrie.
În acea perioadă, jurnaliștii au difuzat imagini și relatări despre mai multe pachete și bunuri puse în portbagajul autoturismului de serviciu al inspectorului general. Astfel, DNA a deschis o anchetă penală.
Iar Manole consideră că situația nu trebuie să afecteze activitatea instituției, a cărei misiune o descrie ca fiind prea importantă. Ba mai mult, noul ministru și-a făcut publice și așteptările de la Inspecția Muncii.
„Vreau o Inspecție a Muncii care să își facă treaba, în care oamenii să aibă încredere și care să aplice legea corect, fără excepții”,a scris Florin Manole.
Reporterii au filmat bunurile încărcate în mașina de serviciu
Incidentul ar fi avut loc la numai opt zile după ce Bratu a fost reinstalat la conducerea Inspecției Muncii. Reporterii Mediaflux l-au surprins în timp ce mai multe bunuri erau urcate în mașina sa de serviciu, după o întâlnire cu șefii și adjuncții inspectoratelor teritoriale din țară.
Potrivit imaginilor prezentate de publicație, plase și cutii au fost aduse până la autoturismul oficialului. Acolo, au fost preluate de șoferul acestuia.
Printre bunurile care apar în material se numără vin spumant, o sticlă de țuică de cinci litri și produse alimentare.
DNA s-a sesizat din oficiu după imaginile din presă
Mai apoi, procurorii Direcției Naționale Anticorupție au deschis un dosar in rem. Adică ancheta privește faptele, nu o anumită persoană.
Ordonanța procurorilor arată că dosarul a fost deschis „prin sesizare din oficiu, ca urmare a informațiilor apărute în online”. Așa că ancheta a pornit la inițiativa procurorilor.
Mai mult, procurorul face referire și la actele instituției conduse de Bratu. Pe baza informațiilor prezentate, documentele aflate în posesia Inspecției Muncii „pot servi ca mijloc de probă”, se arată în ordonanță.
Cine este Dantes Nicolae Bratu, numit temporar de Ilie Bolojan
Dantes Nicolae Bratu conducea Direcția generală de audit public intern din cadrul Inspecției Muncii când a fost desemnat inspector general de stat. Numirea are caracter temporar și a fost dispusă printr-o decizie a premierului interimar Ilie Bolojan, publicată în septembrie în Monitorul Oficial.
Potrivit documentului, Bratu ocupă cu titlu temporar o funcție vacantă din categoria înalților funcționari publici, de la data intrării în vigoare a deciziei.
Oficialul lucrează în Inspecția Muncii din 1999. Nu era la prima experiență în fruntea instituției: a deținut funcția de inspector general de stat începând din 2011.
Mandatul a fost întrerupt în 2019, când Bratu a fost detașat la Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați. Ulterior, în 2024, a ajuns inspector guvernamental la Secretariatul General al Guvernului, tot prin detașare.