Șefa CNI: Avem 500 de şantiere în toată ţara

Publicat: 22 sept. 2020, 18:26, de Ziarul Puterea, în Business , ? cititori
Șefa CNI: Avem 500 de şantiere în toată ţara
Compania Naţională de Investiţii - CNI

Activitatea Companiei Naţionale de Investiţii nu a fost afectată de pandemie, susține Manuela Irina Pătrăşcoiu, directorul general al CNI.

Directorul general al Companiei Naţionale de Investiţii (CNI), Manuela Irina Pătrăşcoiu, a declarat astăzi că există „500 de şantiere în toată ţara, aproape 900 milioane de lei valoarea lor. Avem în proceduri de achiziţie în jur de 200 de proceduri, iar de când este CNI înfiinţată, din anul 2002, avem peste 2.000 de investiţii finalizate, toate categoriile, iar începând din 2014 ni s-a diversificat obiectul de activitate şi am putut să facem spitale, instituţii de învăţământ, universităţi, iar acum iarăşi ni s-a dezvoltat obiectul de activitate cu infrastructura de drumuri, cu infrastructura în învăţământ toate categoriile (…) Aş vrea să vă spun că, din fericire, pe noi nu ne-a afectat pandemia, şantierele au mers foarte bine”.

Potrivit acesteia, bugetul alocat CNI a fost cel mai mare din ultimii ani, iar șantierele nu s-au oprit tot anul. „Nu am avut şantiere oprite, nu am avut probleme (…) Evident, suntem condiţionaţi de bugetul alocat, dar, repet, în ultimul an şi mai ales anul acesta bugetul este foarte bun, investiţiile au mers foarte bine cu toată această situaţie neplăcută cu pandemia (…) Avem peste un miliard de lei credite bugetare şi credite de angajament am avut două miliarde faţă de anul trecut, când au fost parcă 800 de milioane credite bugetare şi au fost ani şi cu 400 de milioane (…) Dar acum volumul de activitate este foarte dezvoltat, foarte diversificat şi avem foarte multe şantiere. 500 şantiere în toată ţara sunt multe, necesită un efort de supraveghere, de urmărire (…) Avem spitale, avem cămine studenţeşti, avem monumente istorice, avem săli de sport, patinoare, avem stadioane şi drumuri pe intervenţie în primă urgenţă, cinematografe”, a mai explicat directorul general al CNI.