Șefia SRI – încă un nume pe listă: adevărata propunere a lui Nicușor Dan!

În România anului 2025, lupta pentru șefia SRI seamănă mai degrabă cu un serial prost, dar urmărit de toată lumea, decât cu o chestiune de securitate națională. Avem parte de „răsturnări spectaculoase”, de nume scurse „pe surse” și de tot felul de etichete aruncate în spațiul public, menite să simplifice până la grotesc o miză colosală: cine controlează, de fapt, inima sistemului informativ românesc.

Jocul etichetelor: „suveranistul” și „soroșistul”

Cazul cel mai recent este numele lui Valentin Naumescu, profesor de relații internaționale la Universitatea „Babeș-Bolyai”, cu CV consistent în diplomație și expertiză în politica externă. Faptul că în urmă cu 25 de ani a beneficiat de un grant Soros pentru finalizarea doctoratului este suficient, pentru unii, să îl pună instantaneu în tabăra „soroșiștilor”. În oglindă, numele anterior vehiculat – avocatul Gabriel Zbârcea – s-a autocaracterizat drept „naționalist și suveranist”.

”Adevărata nepoată a adevăratei Mama Omida!”

Astfel, în câteva zile, opinia publică a fost purtată de la un „apărător al interesului național” la un „agent al globalismului progresist”. O caricatură a dezbaterii reale, o polarizare ieftină în care fiecare tabără își urlă etichetele, dar nimeni nu vorbește despre esențial: competența, integritatea, capacitatea de a moderniza un serviciu-cheie al statului.

Strategia Nicușor Dan: perdele de fum și capcane pentru presă

Președintele Nicușor Dan pare să joace, cu timiditatea lui structurală, un joc dublu. Trimite în spațiul public nume menite să agite spiritele – Zbârcea, Abrudean, Vlădică – pentru ca, în final, să avanseze candidatul pe care îl dorește de fapt. Dacă ipoteza Naumescu se confirmă, atunci asistăm la un moment de strategie politică: să îți ascunzi intențiile în spatele unor „baloane de încercare”.

Totuși, această „șmecherie” poate fi interpretată și altfel: o dovadă că președintele nu are încă forța de a impune frontal un nume și preferă să testeze reacțiile prin scurgeri controlate. E o tactică de supraviețuire, dar și un semn de vulnerabilitate.

Naumescu, între expertiză și contestare

Valentin Naumescu nu e un necunoscut. Expertiza sa în relații internaționale, pozițiile ferme pro-UE și NATO, critica față de Rusia și, nu în ultimul rând, distanțarea de agenda lui Donald Trump îl fac un profil compatibil cu direcția strategică occidentală. Dar fix aceste elemente îl transformă într-o țintă pentru valul de anti-occidentalism care crește în România, alimentat de AUR, dar și de rețelele subterane care visează la un nou tip de „neutralitate” românească.

De aceea, orice nominalizare a lui Naumescu va fi întâmpinată cu eticheta de „om al Sorosului Odios” – un stigmat suficient pentru a declanșa valuri de furie printre naționaliști și conspiraționiști.

Suveranismul ca mască pentru clientelism

Pe de altă parte, opțiunea unui „suveranist” declarat, gen Zbârcea, nu e cu nimic mai onorabilă. Sub masca patriotismului economic se ascunde o miză mult mai cinică: păstrarea unui control intern asupra resurselor serviciului, a numirilor și a fluxurilor de informații care pot fi folosite politic. „Suveranismul” de tip autohton e doar o glazură retorică pentru perpetuarea influenței clientelei politice.

Căderea în ridicol a unei dezbateri vitale

Ajungem, astfel, la paradoxul momentului: numirea șefului SRI, instituție care ar trebui să asigure securitatea statului, se discută mai degrabă în termeni de lozinci, bârfă și etichete facile, decât în termeni de strategie și securitate națională.

Un „soroșist” sau un „suveranist” nu sunt categorii analitice, ci insultă la adresa inteligenței publicului. Ceea ce contează, de fapt, este dacă omul pus în fruntea SRI înțelege contextul geopolitic, dacă are curaj să curețe structurile interne de dependențe obscure și dacă poate garanta că România nu devine un stat capturat de rețele mafiote sau influențe străine.

Întrebarea care rămâne

Propunerea Naumescu, dacă se confirmă, va fi primul mare test al președintelui Nicușor Dan. Va fi o dovadă de asumare – sau un nou episod al „jocului de-a v-ați ascunselea” cu opinia publică?

În orice caz, ceea ce vedem acum e un spectacol grotesc: o bătălie între „suveraniști” și „soroșiști”, în timp ce România are nevoie disperată de un profesionist care să redea credibilitatea unei instituții esențiale.