Șeful ANAF a ajuns să numere și cozonacii de Paște de pe internet. Ce riscă gospodinele întreprinzătoare

Publicat: 15 apr. 2023, 14:30, de Victor Scarlat, în News , ? cititori
Șeful ANAF a ajuns să numere și cozonacii de Paște de pe internet. Ce riscă gospodinele întreprinzătoare

Președintele Administrației Naționale de Administrare Fiscală – ANAF, Lucian Heiuș, le-a pus gând rău gospodinelor care vând produse tradiționale pentru masa de Paște în mediul online.

Și nu doar atât, le face recomandări românilor pe care până și Autoritatea Națională pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) ar fi invidioasă.

 Adică, românii să fi atenți de unde cumpără produsele, dacă nu vor să se îmbolnăvească.

 „Recomandarea mea pentru cei care vor să cumpere din sistemul online este să verifice dacă acestea sunt produse în laboratoare autorizate și dacă cei care livrează sunt autorizați. Altfel riscă posibilitatea de a se îmbolnăvi”, a declarat președintele ANAF la Antena3 CNN.

Șeful ANAF avertizează că firmele de curierat raportează livrările, iar în cazul în care o persoană fizică sau juridică primește livrări mari prin plată ramburs, nedeclarate, ce-i drept, se va trezi cu ANAF-ul în vizită.

„Există o declarație 395 din care firmele de curierat raportează toate livrările și cele care se fac prin plată ramburs. Dacă sesizăm că la o persoană fizică sau juridică are livrări prin ramburs mari și nu au declarat acești bani, va intra în analiza noastră de risc și va fi verificată. După prima declarație depusă anul acesta, am stabilit o limită de 500.000 de lei și toți cei care se încadrează la vânzări peste 500.000 de lei și nu au depus nicio declarație legată de veniturile obținute vor fi verificați de ANAF”, a mai spus Heiuș la Antena 3 CNN.