Șeful ANSVSA, Alexandru Bociu, la DNA: „Am avut și am susținere PNL și PSD”

Publicat: 11 feb. 2026, 09:15, de Ion Teleanu, în Dezvăluiri , ? cititori
Șeful ANSVSA, Alexandru Bociu, la DNA: „Am avut și am susținere PNL și PSD”
sursa foto: colaj puterea.ro/ Inquam Photos/ George Călin

Controversatul președinte al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Alexandru Bociu, a făcut câteva declarații surprinzătoare la DNA, când a fost audiat în calitate de martor în dosarul afaceristului vasluian Fănel Bogos, care ridică o mulțime de semne de întrebare.

Alexandru Bociu: „Mandatul meu se sfârșește în luna februarie 2027”

Premierul Ilie Bolojan se chinuie de ceva timp să-l schimbe, fără succes, pe controversatul președinte al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Alexandru Bociu, omul impus și promovat de ex-premierul Florin Cîțu, dar susținut acum de baronul PNL de Botoșani, Valeriu Iftime.

Însă, misterul nedemiterii lui Alexandru Bociu a fost lămurit chiar de acesta, cu ocazia audierii sale ca martor în dosarul afaceristului de la Vaslui, Fănel Bogos, arestat de DNA.

Șeful ANSVSA a declarat procurorilor DNA că „Sunt la conducerea ANSVSA din cursul lunii noiembrie 2021 și dețin funcția de președinte al acestei instituții din cursul lunii februarie 2022. Mandatul meu se sfârșește în luna februarie 2027. Precizez că am avut și am susținere PNL și PSD”. Practic, Alexandru Bociu este greu de demis pentru că este susținut și de PNL, dar și de PSD. La PNL se cam știe cine-l susține, dar la PSD au fost vehiculate procurorilor DNA câteva nume grele, însă, pentru moment, nu este cazul să fie făcute publice.

„Bogos Fănel îl are ca și consultant pe Oleleu Ioan, vicepreședinte ANSVSA, și pe Chioveanu Robert, fost președinte ANSVSA”

Șeful ANSVSA a precizat procurorilor DNA: „Am ținut legătura cu Ponea Mihai, directorul executiv al DSVSA, însă, din cursul anului 2024, când acesta mi-a spus că Bogos Fănel face presiuni asupra acestuia pentru un dosar de despăgubire pe salmoneloză”. „Acesta mi-a spus că Bogos Fănel îl are ca și consultant pe Oleleu Ioan, vicepreședinte ANSVSA, Chioveanu Robert, fost președinte ANSVSA și actual șef de serviciu în cadrul ANSVSA. Ulterior, am constatat faptul că medicul Andreea Ion, fostă angajată a președintelui ANSVSA, Chioveanu Robert, a fost angajată de către Bogos Fănel în cadrul SC Vanbet SRL și a firmelor conexe ca și consultant de specialitate. Bogos Fănel a beneficiat de sprijinul dnei Neghirlă Ioana, șef Serviciu ANSVSA și responsabilă pe salmoneloză”, a declarat la DNA Alexandru Bociu.

Bociu: „Doamna Cristina Trăilă mi-a spus că nu mai am susținere din partea PNL din cauza lui Fănel Bogos” 

Președintele ANSVSA, Alexandru Bociu, a precizat procurorilor DNA și care este motivul pentru care se fac presiuni pentru afaceristul Fănel Bogos și cine sunt cei care au făcut presiuni.

În esență, Bogos Fănel dorea să obțină schimbarea din funcție a numitului Ponea Mihai. Am primit mai multe solicitări din partea instituțiilor ierarhic superioare (Guvern) privind plângerile lui Bogos Fănel, cu referire la Ponea Mihai și asupra mea”. „La data de 03.11.2025 am fost chemat de dna Trăilă Cristina, secretar general al Guvernului, care mi-a transmis faptul că sunt mai multe nemulțumiri în cadrul PNL la adresa mea și că nu mai am susținerea pentru a mai rămâne în funcție. Precizez că am purtat această conversație în biroul dnei Trăilă. Am rugat-o să îmi detalieze care ar fi problemele, iar aceasta mi-a spus că prima problemă este operatorul economic Bogos, respectiv că nu-i acord sprijin, protecție în activitatea lui profesională. Precizez faptul că dna Trăilă mi-a spus că nu mai am susținere din partea PNL, dar l-am contactat telefonic pe dl Iftime Valeriu, care a subliniat faptul că sunt o persoană cu rezultate remarcabile profesional, iar într-o politică sănătoasă, merită să fiu susținut și că mă susține necondiționat”, a precizat Alexandru Bociu în declarația dată la DNA.

Practic, se constată că secretarul general adjunct al Guvernului, Cristina Trăilă, voia să-l schimbe pe Bociu că nu făcea jocurile lui Bogos, dar l-a liniștit „tătucul” său, adică baronul PNL de Botoșani, Valeriu Iftime. De fapt, PUTEREA a semnalat de mai mult timp că Valeriu Iftime este protectorul lui Bociu și de aceea nici Bolojan nu poate încă să-l schimbe.

Vezi și: Cine l-a salvat de demitere pe șeful ANSVSA Alexandru Bociu