Șeful Gărzii de Mediu: Infracţionalitatea de mediu a crescut

Octavian Berceanu, șeful Gărzii Naţionale de Mediu, a declarat marți că în Portul Constanța se află 90 de containere care „urmează să fie verificate şi reîntoarse acolo de unde au plecat”. Berceanu a subliniat că în momentul de față tot ce intră în România este verificat.

 „Infracţionalitatea de mediu a crescut cu o viteză fantastică sau reacţia autorităţilor a crescut foarte mult, dar cert este că presiunea la nivel european a diferitelor structuri certate cu legea la nivel european este din ce în ce mai mare pe zona de deşeuri.

În Portul Constanţa avem 90 de containere care urmează să fie verificate şi reîntoarse acolo de unde au plecat. Astfel de verificări se fac pe toată graniţa României cu titlu de permanenţă. Tot ce intră în România în momentul de faţă este verificat, absolut tot. Nu mai este niciun fel de dubiu că avem nevoie de verificări amănunţite pe orice container care intră în România.

Dacă la începutul anului, în ianuarie, am avut zero plângeri penale, în februarie am avut 11, în martie – 33, în luna aprilie 44 de plângeri penale. Lucrăm cu toţi oamenii noştri cât putem de mult, permanent, şi pe zona de graniţă unde ne intră aceste containere”, a declarat Octavian Berceanu.

Șeful Gărzii Naţionale de Mediu a spus că va propune achiziţionarea unor scanere mobile pentru verificarea în timp real a containerelor care intră în țară.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

procuror gheorghe stanciu

Procurorul acuzat de favorizarea nașului într-o rețea de crimă organizată în...

Procurorul Gheorghe Stanciu, acuzat că ar fi favorizat nașul de botez al fiicei sale într-o presupusă rețea de crimă organizată specializată în înșelăciuni de...
Codul spagii la RAR Barlad, descifrat de DNA

Codul șpăgii la RAR Bârlad: „un metru – 50 euro”. Pentru...

Tribunalul Galați a pronunțat o primă sentință într-un proces disjuns din dosarul de corupție de la RAR Bârlad, condamnându-l la 1 ani și 4...