Șeful Penitenciarelor: Rudel Obreja a fost tratat conform cutumelor medicale; Oprescu poate fi tratat în România

Publicat: 25 iul. 2022, 21:16, de Aurel Drăgan, în ACTUALITATE , ? cititori
Șeful Penitenciarelor: Rudel Obreja a fost tratat conform cutumelor medicale; Oprescu poate fi tratat în România
Dan Halchin

Directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), Dan Halchin, a declarat, luni, că în cazul fostului preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja s-a intervenit potrivit cutumelor medicale din orice spital.

Tribunalul Ilfov a dispus, vinerea trecută, ca Obreja să fie eliberat pe o perioadă de trei luni din Penitenciarul Jilava, unde executa o pedeapsă în dosarul Gala Bute, pentru a se putea trata de cancer într-un spital civil din ţară.

Pe 7 iulie, el solicitase instanţei să îi fie întreruptă executarea pedepsei de cinci ani, invocând probleme grave de sănătate, pentru care are nevoie de tratament „în condiţii umane”.

Oprescu poate fi tratat în sistemul nostru penitenciar

Dan Halchin a mai declarat că bolile de care suferă fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu pot fi tratate în sistemul penitenciar românesc.

„În cazul Oprescu, (…) am fost interpelaţi de instanţa din Grecia cu privire la două afecţiuni. Am răspuns că avem capacitatea să le ţinem sub control, să le tratăm în sistemul penitenciar românesc. Nu pot spune despre ce afecţiuni este vorba, dar vă pot confirma că pentru o afecţiune avem 170 de deţinuti care sunt trataţi, ţinuţi sub observaţie, (…) pentru cealaltă afecţiune undeva la 1.100 de persoane private de libertate primesc tratament şi sunt ţinute sub observaţie medicală în condiţii corespunzătoare”, a precizat Dan Halchin, într-o conferinţă de presă.

Fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu a fost condamnat în luna mai la o pedeapsă cu închisoarea de 10 ani şi 8 luni pentru constituire a unui grup infracţional organizat, luare de mită, abuzul în serviciu şi spălarea banilor. El nu a fost însă încarcerat deoarece se află în Grecia, de unde s-a cerut extrădarea.

Judecătorii de la Curtea de Apel din Atena au decis săptămâna trecută ca Sorin Oprescu să nu fie extrădat în România. Oprescu se află în libertate după ce a plătit o cauţiune de 5.000 de euro în Grecia. Judecătorii eleni au considerat că fostul primar nu ar beneficia de condiţii decente în închisorile din România dacă ar fi extrădat şi nu se va putea trata pentru bolile de care suferă, a mai relatat presa.