Șeful UniCredit: Ar fi greșit din punct de vedere moral să facem cadou subsidiara rusă

Renunţarea gratuită la subsidiara rusă a UniCredit ar fi greşită din punct de vedere moral, a afirmat marţi directorul general al grupului bancar italian, Andrea Orcel, transmite Reuters.

UniCredit, care are aproximativ 4.000 de angajaţi şi 1.500 de clienţi de tip corporate în Rusia, a decis să deprecieze valoarea operaţiunilor sale din Rusia cu aproape două miliarde de euro în primul trimestru al acestui an. UniCredit deţine a 14-a mare bancă a ţării şi studiază alternative, inclusiv ieşirea de pe piaţa Rusiei, în urma invadării Ucrainei.

„O depreciere a activelor şi apoi să facem cadou subsidiara nu este în conformitate cu sancţiunile şi, în opinia noastră, este greşită din punct de vedere moral”, a declarat Orcel la o conferinţă privind educaţia financiară.

„Am face un cadou în valoare de aproximativ trei miliarde de euro cuiva care probabil este într-o conducere căreia am hotărât să ne opunem”, a explicat şeful UniCredit.

Acesta a adăugat că UniCredit şi-a redus expunerea la Rusia, dar o plecare abruptă din ţară i-ar afecta pe cei 4.000 de angajaţi şi pe clienţii băncii, care sunt companii europene care încearcă de asemenea să se distanţeze de Moscova.

„Dacă întrerupem asta fără tranziţia cuvenită, aceste companii sunt imediat în genunchi şi nu în acest sens vom lovi Rusia, vom lovi corporaţiile din Europa care încearcă să se retragă”, a afirmat Orcel.

Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că UniCredit a discutat cu licitatorii locali, dar escaladarea sancţiunilor occidentale a afectat aceste eforturi, determinând extinderea căutărilor în ţări cum ar fi China şi India, unde cumpărătorii ar fi deschişi la chilipiruri.

Investitorii din China, India sau Turcia, ţări care nu susţin sancţiunile contra Rusiei, ar putea fi interesate de active ale căror preţuri au scăzut după ieşirea firmelor occidentale, în urma războiului din Ucraina.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Singurele documente care îți vor trebui pentru a putea călători în ”Air Schengen”, începând cu 31 martie

De ce documente vei avea nevoie pentru a putea călători în...

Începând din noaptea de duminică spre luni, România va intra în spațiul Schengen cu frontierele aeriene și cele maritime. Românii care vor călători cu...

PNL şi PSD merg cu candidați separați la alegerile pentru șefia...

Dacă pentru Primăria municipiului Braşov, PNL şi PSD s-au pus de acord și au un candidat comun, nu același lucru se întâmplă și în...