Șeful UPU Dorohoi a murit de suprasolicitare, după ce a ieșit din gardă. Medicul avea doar 46 de ani

Publicat: 08 ian. 2022, 07:03, de Cezar Amariei, în ACTUALITATE , ? cititori
Șeful UPU Dorohoi a murit de suprasolicitare, după ce a ieșit din gardă. Medicul avea doar 46 de ani

Șeful Compartimentului de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Dorohoi (foto: Botosani24.ro), dr. Ovidiu Nicolae Alexa, a murit vineri seara, la scurt timp după ce a ieșit din tură. Decesul este pus de colegi pe seama suprasolicitării profesionale.

Conform Dorohoi News, acesta a suferit un infarct, fiind găsit inconștient de partenera sa, cadru medical la aceeași unitate spitalicească.

Atât femeia cât și o echipă de cadre medicale de la Spitalul Municipal Dorohoi, a ajuns la locuința medicului, au încercat fără succes să-l resusciteze, aproape o oră și jumătate. Din păcate, medicul nu a mai putut fi salvat.

„Nu mai sunt cuvinte se spus. Suntem șocați. A fost un medic extraordinar care a salvat sute de vieți dar din păcate pe a lui nu a putut-o salva.”, a declarat pentru Dorohoi News dr. Valerian Andrieș, managerul Spitalului Municipal Dorohoi.

Suprasolicitarea, principalul motiv

Colegii și specialiștii pun decesul pe seama muncii în exces. „Este o dovadă în plus a epuizării şi a suprasolicitării personalului medical în această perioadă”, a afirmat Valentin Andrieş, managerul unității medicale din Dorohoi.

La rândul său, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Botoşani, Monica Adăscăliţei, care efectuează gărzi şi la Compartimentul de Primiri Urgenţe al Spitalului Municipal Dorohoi, susţine că decesul trebuie pus pe seama epuizării la locul de muncă, din cauza activităţilor desfăşurate în contextul pandemiei de COVID-19.

„Sigur că este vorba de suprasolicitare”, a subliniat Adăscăliţei.