Senator implicat în traficul de organe

Un senator din Nigeria a fost arestat orele trecute la Londra, împreună cu soția sa. Ike Ekweremadu, în vârstă de 60 de ani, și soția, Beatrice Nwanneka Ekweremadu, ar fi adus în Marea Britanie, de la ei, din Nigeria, un băiat de 15 ani pentru a-i fi recoltate mai multe organe, care apoi să ajungă, pe sume uriașe de bani, la oameni care au nevoie de ele.

Presupusa victimă a fost reținută de serviciile sociale britanice, iar politicianul nigerian și soția sa au fost prezentați în fața instanței de la Tribunalul de Magistrați din Uxbridge din vestul Londrei. Judecătorii au suspendat urmărirea penală, până la primirea acordului procurorului general al Marii Britanii, dată fiind problema de jurisdicție a celor doi.

Inculpații, care locuiesc în Nigeria, dar au familia în Londra, sunt acuzați de exploatare asupra unui minor, dar și de trafic de organe. Poliția Metropolitană a Londrei a demarat cercetările împotriva celor doi încă din mai, când a primit mai multe reclamații despre cum sunt exploatați și folosiți minorii din Africa de senator.

Ekweremadu a fost numit recent profesor invitat la Universitatea Lincoln și a fost trei mandate vicepreședinte al Senatului nigerian, din 2007 până în 2019. El este membru al Partidului Democrat al Poporului (PDP) de opoziție și senator din 2003.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

India va depăși China la numărul de locuitori, în acest an

India ar putea fi țara cea mai populată din lume până la mijlocul acestui an, depășind China cu aproape trei milioane de locuitori, potrivit...

Atac cu 130 de rachete în Tel Aviv. Ambasadorul Israelului în...

Ploaie de rachete lansate din Fâşia Gaza spre metropola israeliană Tel Aviv. Mişcarea islamistă Hamas a anunţat marţi seara că a lansat 130 de...